Lansarea în România a unui produs cu tradiţie şi o istorie de 160 de ani - Möller’s Cod Liver Oil Omega-3

BUCURESTI - 14 octombrie 2014

Comunicat tip Produse / Servicii in Sanatate

Recent a avut loc lansarea oficială a unuia dintre cele mai cunoscute și îndrăgite brand-uri norvegiene - Möller’s Cod Liver Oil Omega-3. Ambasadorul Norvegiei în România, Doamna Tove Bruvik Westberg, prezentă la lansare, a declarat: “Möller’s este un simbol național, o lingură de ulei de ficat de cod pe zi făcând parte din stilul sănătos de viață al majorității norvegienilor, începând din copilărie până spre vârste mai înaintate”. În prezent, Möller’s este numărul 1 în categoria lui în țările nordice, baltice și Polonia.

Lansarea în România a unui produs cu tradiţie şi o istorie de 160 de ani - Möller’s Cod Liver Oil Omega-3

Istoria Möller’s a început acum 160 de ani, când farmacistul norvegian Peter Möller (1793-1869) a descoperit și patentat o metodă revoluționară de extracție a uleiului de ficat de cod, cu abur, folosită până în prezent, metodă care asigură o calitate și o puritate excepțională a produsului. Astfel, Möller’s Cod Liver Oil Omega-3 obținea distincții pentru gust și miros încă din primii ani de la lansare: Londra 1862, Copenhaga 1872 – medalia de aur, Philadelphia 1876, Paris 1978 ș.a., farmacistul fiind decorat cu ordinele Vasa și St. Olaf din partea Regelui Norvegiei și al Suediei pentru invenția sa.  

Astăzi Möller’s are 2 stele Michelin acordate de către cel mai calificat juriu din lume, iTQi Bruxelles (International Taste and Quality Institute).

Subiectul de ce organismul uman are nevoie de aport de Omega-3 și de vitaminele D, A, E a fost explicat magistral de către Dna Prof. Dr. Evelina Moraru, Șef Clinică Pediatrie II, Sp. Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași. De la beneficii cardiovasculare, ameliorarea disfuncțiilor imune, stimularea funcției cerebrale, boli inflamatorii intestinale, boli metabolice, infecțioase, boli vizuale până la integritatea morfologică și funcțională a pielii, beneficii pentru femeie și copil la toate vârstele – toate se obțin printr-un aport corect de Omega-3.  De asemenea, nivelul bun de vitamina D are un rol crucial în multe patologii: diabet, astm, autoimunitate, infecții, naștere prematură.  

Cu doar o linguriță (5 ml) de Möller’s Cod Liver Oil Omega-3 / zi se aduce aportul optim de acizi grași Omega-3 (1,1 g) și de vitamina D naturală – 400 UI, cea mai mare concentrație la produsele din această categorie.

Despre PHARMABRANDS

Despre Axellus AS:

Axellus AS este producătorul de suplimente alimentare a grupului Orkla – cu prezență globală solidă, una dintre cele mai mari companii listate la Oslo Stock Exchange, cu o cifră de afaceri anuală de peste 70 miliarde NOK (14 miliarde USD).

Despre PHARMABRANDS:

PHARMABRANDS, distribuitorul Möller’s în România și Rep. Moldova, este o companie axată pe punerea la dispoziția consumatorului român a celor mai inovative game din domeniul farmaceutic. Compania mai are în portofoliu gama de dermato-cosmetice IDOKI și gelX Oral Spray – tratamentul inovativ al mucozitei orale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pharmabrands/lansarea-in-romania-a-unui-produs-cu-traditie-si-o-istorie-de-160-de-ani-moeller-s-cod-liver-oil-omega-3