Dezbateri pe marginea propunerilor de reformă ale organizaţiilor PSD din Transilvania şi Banat

Baia Mare - 27 ianuarie 2005

Comunicat tip General in Politic

În data de 22 ianuarie 2005, a avut loc o întâlnire de lucru a conducerii organizaţiei judeţene Maramureş şi a parlamentarilor de Maramureş ai Partidului Social-Democrat, cu reprezentanţii organizaţiilor locale ale PSD Maramureş.
Cu această ocazie, Ioan Buda, deputat şi preşedintele organizaţiei a prezentat colegilor de partid, documentul intitulat „Reforma profundă a PSD”, propus spre dezbatere de preşedinţii a 14 organizaţii judeţene PSD din Transilvania şi Banat, chemând în spiritul deschiderii totale, la o dezbatere pe marginea acestuia.

Pentru a curma definitiv o serie de speculaţii contraproductive, doresc pe această cale, să clarific din nou poziţia mea, ca preşedinte de organizaţie, referitoare la iniţiativa semnării respectivului document.
Îmi reafirm întregul meu sprijin faţă de principiile enunţate în respectivul document. Cred că avem nevoie în cadrul patidului atât de o eficientizare a mecanismelor organizaţionale cât şi de continuarea procesului de modernizare internă, modernizare ce s-a concretizat şi în consolidarea dimensiunii europene a partidului nostru. În acelaşi timp trebuie să avem curajul să învăţăm din lecţiile primite la ultimele alegeri, să devenim mai atractivi ca partid pentru alegătorii tineri şi cei din mediul urban.

Militez pentru acceptarea reprezentării intereselor regionale în cadrul partidului, ca o practică normală, specifică partidelor politice europene şi totodată ca instrument util de coagularea a energiilor, de coordonare mai bună la nivel regional. Cred că, în cadrul unei voci comune a organizaţiilor PSD din Ardeal, obiectivele noastre ale organizaţiei judeţene vor fi mai bine reprezentate şi cred că nu avem de ce să ezităm în această privinţă. Ea ar facilita totodată o mai mare apropiere a partidului de probleme locale şi de alegători
Consider că speculaţiile pe marginea unui conflict Iliescu-Năstase sunt lipsite de relevanţă, atâta vreme cât ambii lideri se pot regăsi într-o formulă constructivă în conducerea partidului.

Precizez că am semnat respectivul document în calitate de deputat şi de preşedinte de organizaţie, atât în numele meu cât şi numele acelora, care împărtăşesc principiile documentului şi care şi-au exprimat în decursul timpului, opinii în această direcţie. Întâlnirea de sâmbătă mi-a întărit convingerea, că aceste opinii favorabile reformei interne a partidului există în cadrul organizaţiei şi că sunt numeroase, la fel cum este normal să existe şi perspective diferite.
Consider că, devreme ce niciodată nu am pretins a semna în numele tuturor membrilor organizaţiei sau a forurilor de conducere din cadrul ei, nu am de ce să îmi fac reproşuri în acest sens. Îmi asum deficitul de comunicare al momentului respectiv, explicabil însă datorită situaţiei şi condiţiilor particulare de atunci.
Sunt convins, că discuţiile trebuie să se axeze pe dezbateri de fond, pe o analiză a rezultatelor din alegeri şi pe iniţiative concrete de întărire a partidului, nu pe detalii procedurale.
Pentru viitor îmi reafirm deschiderea totală faţă de întreaga organizaţie, atât în calitate de preşedinte cât şi în munca parlamentară.

Ioan Buda
Deputat
Presedinte PSD Maramures

Despre PolitIQ

Ioan Buda
Deputat
Presedinte PSD Maramures
BD. BUCURESTI, Nr. 5
Tel/Fax: 0262/222496
BAIA MARE
Jud. MARAMURES

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/politiq/dezbateri-pe-marginea-propunerilor-de-reforma-ale-organizatiilor-psd-din-transilvania-si-banat