Cucerind noaptea: The Night-Art Festival, în plină desfășurare la Timișoara

Timisoara - 6 octombrie 2023

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Instalațiile luminoase spectaculoase, seri de teatru în autobuz, performance-uri învăluite în mister și dezbateri sau ateliere inedite - toate se desfășoară în aceste zile la Timișoara, în cadrul unui eveniment special, The Night-Art Festival. Publicul timișorean a primit cu brațele deschise evenimentele culturale desfășurate la ceas de seară, iar pentru ei urmează alte zile de poveste în orașul de pe Bega. Surprize, o multitudine de spectacole și experiențe valoroase demonstrează toamna aceasta că arta și cultura de noapte se potrivesc în peisajul urbei.

lightson

lightson


FLORA a devenit The Lighthouse

 

Timp de două săptămâni, fostul restaurant Flora din oraș s-a transformat în The Lighthouse - o oază dedicată luminii. Acest loc emblematic din Timișoara a fost reorganizat și readus la viață pentru a găzdui instalații luminoase spectaculoase, întâlniri cu artiști pasionați, dezbateri publice captivante și ateliere creative. Emoțiile nostalgicilor, privirile curioase ale trecătorilor și bucuria celor care au trecut pragul primei case dedicate luminii au indicat că transformarea a fost binevenită.

 

Video: https://www.youtube.com/watch?v=y3QK2XHaklU

 

The Lighthouse găzduiește, până în 12 octombrie, o expoziție foto spectaculoasă a celebrului Sven Marquardt: Future’s Past. Într-o lumină difuză, vizitatorii pătrund într-un labirint în care descoperă, în alb și negru, arta cu iz de Berlin. Fotografiile alb-negru din seria EastSIDE a lui Marquardt, cunoscute pentru contrastul profund dintre lumină și umbră, prind viață sub îndrumarea vizuală expertă a lui Jonas Meyer. Utilizarea intenționată a efectelor puternice de lumină-întuneric subliniază talentul artistic al lui Marquardt și pune în evidență individualitatea corpurilor, posturilor și fețelor din fotografiile sale.

 

“Pentru mine, ființa umană a fost întotdeauna în centrul pozelor mele. De fapt, nu a fost vorba aproape niciodată de un moment accidental observat pe stradă, ci de o întâlnire față în față și engagement din ambele părți. Asta are ceva de-a face cu intimitatea, distanța și încrederea. Și uneori sunt și surprins de intensitatea unei întâlniri”, explică Sven Marquardt

Lumina și istoria se întâlnesc la The Light-Art Circuit

 

Locuri speciale, clădiri încărcate de istorie și semnificație prind viață din nou în oraș. Instalații luminoase din toată Europa îmbracă în lumină palate, curți interioare, spații verzi sau clădiri aflate în ruină, demonstrând cum mecanismele creative pot genera schimbări în peisajul urban. Curioșii pot admira lebedele colorate care dansează în fiecare seară pe Bega, pot descoperi o ploaie de lumini în fostul Cinematograf Arta sau pot fi transpuși într-o lume de poveste admirând licuricii veseli din apropierea The Lighthouse. Din cauza unor defecțiuni tehnice și motive logistice, instalația “The Meaning of Meaning” nu a mai putut face parte din circuitul instalațiilor. Cu o mică întârziere, instalația “ȘI MIE” a ajuns la Timișoara și poate fi admirată pe Podul de Fier.

 

Video: https://www.youtube.com/watch?v=LDgZEWcc4dg

Night Gigs: Bilete cu destinații surpriză și performance-uri misterioase

 

Misterul este ingredientul principal atunci când vine vorba de Night Gigs. Primul Night Gig a fost sold out încă din prima seară, atunci când participanții au asistat la Just Push Play - un spectacol de improvizație în care totul se construiește pe loc, cu telecomanda în mâna publicului, fără regizor și fără vreun scenariu. De atunci, aventurioșii au descoperit artiști precum Fără Zahăr, Beck Corlan, Dragoș Pop, Bogdan Vaida, chiar și un Drag Show, în locații inedite precum Sediul FAN Courier, Palatul Ștefania, Portalul Orașului Paralel sau The Lighthouse.

Până pe 10 octombrie, serile promit alte întâlniri captivante - cu momente muzicale și dialoguri cu însemnătate. Câteva bilete mai sunt disponibile aici.

Autobuzul Night Theater, plin până la refuz

 

Autobuzul electric ATP Trucks & Buses, cel care oferă o călătorie inedită în lumea artistică, a fost unul dintre principalele puncte de interes încă din primele zile ale festivalului. Night Theater a cucerit inimile publicului într-atât de mult încât biletele au fost vândute rapid, toate serile fiind sold out.

Night Theater este o experiență de teatru cu totul neobișnuită: un spectacol care se desfășoară într-un autobuz electric aflat în mișcare.

Sold out și pentru tururile ghidate sub lumina lunii

 

În liniștea apăsătoare a unor cartiere care au adormit instant odată cu apusul soarelui, ghizii Timișoara Tour Guide dau viață în aceste nopți unor locuri poate mai puțin cunoscute din zona cartierului Iosefin. Totul se întâmplă în cadrul Night Walks, tururile ghidate care fac parte din The Night-Art Festival, evenimentul menit să transforme Timișoara într-un laborator cultural la ceas de seară. Vestea despre plimbările inedite s-a răspândit atât de rapid, încât toate locurile sunt sold out. 

 

Până pe 12 octombrie, sub emblema "Culture Doesn't Sleep", arta nocturnă va fi vedetă, schimbând perspective și oferind vizitatorilor experiențe inedite.

 

Floating Earth se amână

Expoziția Floating Earth – creația lui Luke Jerram, instalația vedetă a proiectului Lights On Bega produs de Asociația Daisler, va fi expusă la Timișoara anul acesta. Data exactă urmează a fi comunicată cât de curând.

 

Motivul amânării constă într-o serie de evenimente care nu au fost în controlul total al organizatorului. Din cauza teritoriului cu regim vamal special unde a fost expusă în luna Septembrie, a transportatorilor care au refuzat ridicarea instalației, a partenerului de pe Insula Jersey care n-a putut opera la timp actele vamale din motive de sănătate (Covid), dar și a indisponibilității tehnicienilor autorizați să opereze instalarea în această perioadă, toate au dus la amânarea expoziției.

 

“Cea mai mare operă de artă a mea, "Pământul Plutitor", a fost selectată să fie prezentată în Timișoara această toamnă. Luni de zile s-au investit în planificarea acestei prezentări. Cu toate acestea, instalația a fost recent prezentată pe insula Jersey și apoi a rămas blocată acolo pentru câteva zile. Nu a putut pleca din cauza lipsei de documentație, cauzată în parte de Brexit și de boala echipei de artă de pe insulă care a împiedicat comunicarea. Cu bucurie, documentele au fost în sfârșit finalizate, iar opera de artă este acum în România gata pentru afișare.” - a declarat Luke Jerram

 

Lucrarea e una de dimensiuni speciale – 10 metri diametru – montată pe o plută care va fi ancorată pe Bega, fiind până la această dată, cea mai mare instalație care a plutit vreodată pe un râu în România.

 

“Amânarea aduce costuri adiționale pe care Asociația le suportă din bugetul propriu, însă suntem dedicați să oferim publicului o expoziție la cele mai înalte standarde pe care le putem oferi. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm în continuare la The Lighthouse – casa festivalului Lights On și în alte 15 locații unde instalații de lumină din toată Europa continuă să inspire.” - au declarat organizatorii

 

Sub emblema "Culture Doesn't Sleep", The Night-Art Festival aduce în prim-plan arta nocturnă, schimbând perspectiva asupra artei și oferind vizitatorilor o experiență inedită. În această perioadă în Timișoara, explorăm împreună misterele vieții de noapte, apelând la modalități diverse de interacțiune cu arta.

 

_____________

 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

The Night-Art Festival este prezentat de George, inovație BCR.

 

Sponsorii Lights On - The Night-Art Festival sunt: Fan Courier, Iulius Town, ATP Motors, Pepsi 


Partenerii proiectului sunt: Leeds City Council, Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara.


Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.

Despre PRbeta

PRbeta organizează conferințe despre comunicare online, workshop-uri de web 2.0, traininguri pentru studenții la comunicare și jurnalism.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prbeta/cucerind-noaptea-the-night-art-festival-in-plina-desfasurare-la-timisoara