Certificare ISO 9001 - 2001

Ploiesti - 18 februarie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti a obţinut certificarea sistemului propriu de management al calităţii în conformitate cu standardul SR EN ISO 9001-2001.

Certificare ISO 9001 - 2001

În perioada 28-29 ianuarie 2005, o comisie a societăţii Certind SA, organism de certificare, acreditat de Asociaţia de Acreditare din România, a derulat la solicitarea municipalităţii ploieştene auditul pentru obţinerea Certificatului de Conformitate a Sistemului de Management al Calităţii, cu prevederile standardului SR EN ISO 9001- 2001.

În urma derulării auditului de certificare s-a concluzionat că administraţia ploieşteană are resursele, organizarea, dotările şi competenţa necesare desfăşurării activităţilor proprii într-un Sistem de Management al Calităţii.

Activităţile auditate la nivelul Primăriei municipiului Ploieşti au fost: responsabilitatea managementului, controlul documentelor, controlul înregistrărilor, asigurarea de resurse, relaţia cu clientul, analiza cerinţelor, planificarea proceselor, monitorizarea proceselor şi a serviciilor, audit intern, competenţă, etc.

Certificarea Sistemului de Management al Calităţii va avea o perioadă de trei ani din momentul ratificării deciziei. Municipalitatea ploiesteana devine astfel cea de-a cincea administratie locala din tara care a obtinut certificarea respectiva.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/certificare-iso-9001-2001