Saptamana Europeana a Mobilitatii

Ploiesti - 17 septembrie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti în colaborare cu Regia Autonomă de Termoficare şi Servicii Publice şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova organizeaza anul acesta, sub motto-ul „Străzi mai sigure pentru copii”, Săptămâna Europeană a Mobilităţii, în perioada 16 – 22 septembrie 2004:
-16 septembrie – Ziua Stratului de Ozon
-18 septembrie Ziua Ciclismului
-20 septembrie Ziua verde a orasului
-22 septembrie Ziua „În oraş fără maşina”

Saptamana Europeana a Mobilitatii

Programul include manifestări după cum urmează:

•in ziua de 16 septembrie, „Ziua stratului de ozon”, în unităţile de învăţământ ploieştene va fi lansat, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar, un program educativ informativ care va cuprinde informatii referitoare la:
- stratul de ozon – importanta sa si impactul poluarii asupra acestuia
- ziua verde a orasului – vegetatia urbana si efectele acesteia in depoluarea aerului;
•in ziua de 21 septembrie, la ora10.00, va avea loc o masa rotunda la sediul Clubului Pensionarilor din Ploiesti, cu tema: „Stratul de ozon – importanţă si efectele poluarii”;
•in ziua de 22 septembrie, Ziua „În oras fara masina”, va fi oprită circulaţia masinilor pe Bulevardul Independenţei în ideea promovării motto-ului corespunzător acestui an şi a programului de protectie a castanilor derulat de municipalitate.
•Tot în ziua de 22 septembrie cu începere de la ora 10.00 se va desfăşura o acţiune de mişcare în aer liber – „Copiii cu handicap un exemplu pentru sport şi mişcare”, cu participarea Asociaţiei Copiilor cu Handicap.

De asemenea, cu sprijinul Agenţiei de Protecţie a Mediului Prahova se vor efectua acţiuni de monitorizare comparativă a calităţii aerului în zi fără trafic - 22 septembrie, dar şi în zi cu trafic – 23 septembrie.

Pentru o mai bună mediatizare a acestor acţiuni, în perioada 16 – 22 septembrie vor fi distribuite materiale informativ – educative (pliante şi fluturaşi) şi un triunghi pentru viitor „Mişcare – Sănătate – Mediu”.

Delegaţia Comisiei Europene va fi informată cu privire la acţiunile derulate în cadrul acestui program, iar cetăţenii au posibilitatea de a se implica direct în acest proiect prin completarea unui chestionar pe site-ul oficial al municipalităţii ploieştene – www.ploiesti.ro.

În acest context, municipiul Ploieşti este înregistrat din acest an pe site-urile oficiale lansate de Delegaţia Europeană în cadrul programului Săptămâna Europeană a Mobilităţii- http://www.mobilityweek-europe.org/ sau http://www.22september.org/ .Aceste site-uri reprezintă un mijloc important de comunicare şi schimb de experienţă între oraşele europene participante la acest program.


Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/saptamana-europeana-a-mobilitatii