Deschidere Congres ARCE 2009

BUCURESTI - 12 noiembrie 2009

Comunicat tip General in Sanatate

Ieri, 12 noiembrie 2009, au debutat la Rin Grand Hotel, Bucureşti, evenimentele ARCE 2009: al V-lea Congres Naţional al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică, a II-a Conferinţă Naţională a S.N.C.A.M.R. (Societatea Naţională de Chirurgie a Asistenţilor Medicali din România) şi Simpozionul de Chirurgie Pediatrică Minim-invazivă al Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică.

Lucrările ştiinţifice din cadrul evenimentelor ARCE 2009 se vor desfăşura în perioada 11 - 14 noiembrie 2009, sub Preşedinţia Prof. Dr. Mircea Beuran, fiind însoţite de Cursul Post-Congres „Chirurgia Laparoscopică a colonului şi rectului” şi de o expoziţie medicală de specialitate în care vor fi prezente 18 dintre cele mai importante companii din domeniu.

Organizatorii acestor prestigioase manifestări la care sunt aşteptaţi peste 600 de participanţi din ţară şi de peste hotare sunt Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale (A.R.C.E.), Societatea Română de Chirurgie (S.R.C.), Societatea Naţională de Chirurgie a Asistenţilor Medicali din România (S.N.C.A.M.R.), Fundaţia de Chirurgie Laparoscopică şi Toracoscopică, Fundaţia pentru Chirurgia Ficatului, Secţiunea de Chirurgie Minim-invazivă a Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică şi Societatea Română de Endoscopie Digestivă.

Dintre personalităţile de renume de peste hotare invitate la Congres îi amintim pe Roberto Bergamaschi (SUA), Robrecht Van Hee (Belgia), Ginfranco Silecchia şi Antonello Forgione (Italia), Grigor Gortchev (Bulgaria), Adrian Lobonţiu şi Sorin Vartolomei (Franţa).

Congresul îşi propune să discute probleme de actualitate în chirurgia minim-invazivă, noutăţi tehnologice (chirurgie robotică, NOTES), laparoscopia în ghidurile de practică medicală, precum şi temele clasice de chirurgie eso-gastrică, colo-rectală, hepato-pancreatică, metabolică, toracoscopică şi endocrină.

Programul ştiinţific cuprinde, printre altele, o „Sesiune NOTES, SILS” (participă Antonello Forgione, Niculae Iordache, Victor Tomulescu), o „Sesiune Chiurgie Robotică” (Irinel Popescu, Mircea Beuran), precum şi două Mese Rotunde: „Boala de relux gastroesofagian” (Cristian Gheorghe, Florin Turcu, Adrian Lobonţiu) şi „Abordarea minim-invazivă în ORL” (Codruţ Sarafoleanu).

Vă invităm să vizitaţi pagina internet oficială a Congresului: www.arcecongres.ro

Despre RALCOM EXHIBITIONS SRL

Management Congres:

Ralcom Exhibitions srl
Maria Onea
0722 646 806
maria.onea@ralcom.ro
registration@arcecongres.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ralcom-exhibitions-srl/deschidere-congres-arce-2009