Grupul Christof alege soluția Human Resources Planning marca Romanian Software pentru procesele de calcul salarial și administrare personal

BUCURESTI - 28 mai 2013

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Industrie, HR

Christof a decis să utilizeze soluția software integrată a Romanian Software pentru procesele de salarizare, administrare de personal și gestionare a timpului lucrat, urmare a unui proces de selecție în cadrul căruia softurile participante au demonstrat flexibilitate în configurare și o multitudine de funcționalități menite să eficientizeze procesele în cadrul departamentului de resurse umane.

Grupul austriac are peste 50 ani de experiență în domeniul energiilor regenerabile, al construcților de instalatii si echipamente,  acționând ca specialist de integrare pentru soluții personalizate și la cheie, precum și pentru deservirea permanentă a facilităților oferite. Grupul are 19 filiale și un număr de aproximativ 2700 de salariați.

 

Christof Group a decis să utilizeze soluția software integrată a Romanian Software pentru procesele de salarizare, administrare de personal și gestionare a timpului lucrat, urmare a unui proces de selecție în cadrul căruia softurile participante au demonstrat flexibilitate în configurare și o multitudine de funcționalități menite să eficientizeze procesele în cadrul departamentului de resurse umane.

 

Anterior utilizării soluției Human Resources Planning, activitățile de salarizare, colectare pontaje și administrare de personal din cadrul Christof presupuneau multe prelucrări manuale. Acestea au fost automatizate cu ajutorul aplicațiilor Romanian Software prin configurarea de reguli de calcul complexe, prin corelari între aplicațiile din cadrul soluției, permițând departamentului de resurse umane să redirecționeze resursele către activități strategice de dezvoltare.

 

Datorita complexității practicii de salarizare în cadrul grupului, aplicația de calcul salarial a Romanian Software a fost particularizată pentru a permite reguli diferite de calcul aplicabile la îndeplinirea cumulativă a condițiilor de apartenență la un grup de personal și program de lucru, existând companii la nivelul grupului Christof în care anumitor grupuri de salariați preluați prin transfer le sunt aplicabile diferite contracte colective, prin urmare, pentru aceștia sunt utilizate alte reguli de determinare a anumitor elemente de calcul salarial.

 

Astfel, la nivelul unor companii din grup a fost necesară configurarea de grile multiple pentru stabilirea dreptului de concediu, a sporurilor de vechime și de fidelitate, precum și modalități diferite de calcul a salariului tarifar, indemnizației de concediu de odihnă și bazelor de calcul ale sporurilor, în funcție de categoria de personal.      

 

Aplicația de management al timpului Time Management a permis configurarea mai multor programe de lucru, cu diagrame pentru determinarea drepturilor salariaților care desfășoară activitatea în baza unui program de lucru inegal, cu validări multiple pentru a asigura acuratețea dar și conformitatea cu legislația în vigoare la completarea fișelor electronice de pontaj. Aplicația de management al timpului transferă informațiile în aplicația de calcul salarial, după parcurgerea fluxului de aprobare prestabilit.

 

Romanian Software si Grupul Christof s-au încadrat în timpul record de o lună estimat pentru implementarea soluției, printr-o coordonare foarte bună și respectarea termenelor propuse. Începând cu 1 iunie, Grupul Christof poate beneficia de soluția integrată Human Resources Planning în derularea proceselor de management al timpului, salarizare și administrare de personal. 

Despre Romanian Software

Romanian Software este lider pe piata din Romania in domeniul dezvoltarii si implementarii de solutii sofware in domeniul resurselor umane.
In cei 12 ani de experienta de cand se afla pe piata din Romania, compania a oferit solutii flexibile si inovatoare unui numar de peste 300 clienti.
Dintre clientii care au ales solutiile si serviciile Romanian Software: Universitatea Bucuresti, NNDKP, Astra Asigurari, Libra Bank, G4S, Pizza Hut, KFC, Bergenbier.
Website companie: http://hrp.ro/

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romanian-software1/grupul-christof-alege-solu-ia-human-resources-planning-marca-romanian-software-pentru-procesele-de-calcul-salarial-i-administrare-personal