Premiera in cadrul centrelor expozitionale din Romania - primele sali climatizate cu ajutorul energiei geotermale

BUCURESTI - 18 iunie 2013

Comunicat tip General in Afaceri, Social, Tehnologie

ROMEXPO continua seria imbunatatirilor aduse pavilioanelor existente printr-o investitie in premiera in randul Centrelor Expozitionale din Romania. Astfel ca, incepand cu 17 iunie 2013 salile de conferinta Titulescu, Madgearu si Brancusi beneficiaza de un nou sistem de climatizare realizat cu ajutorul pompelor de caldura geotermale.

Premiera in cadrul centrelor expozitionale din Romania - primele sali climatizate cu ajutorul energiei geotermale

Anuntat in cadrul Expozitiei internationale pentru instalatii, echipamente de incalzire, racire si conditionare a aerului – ROMTHERM, “Parteneriatul pentru Ecologie” incheiat intre ROMEXPO S.A si TECHNOCON Engineering a facut posibila realizarea acestei etape, intreaga lucrare fiind finalizata in interval de o luna si jumatate.

Patru pompe geotermale au fost amplasate pentru a acoperi necesarul salilor de conferinte Titulescu, Madgearu si Brancusi, aducand astfel un plus valoare intregii companii, cu reflectare directa in calitatea activitatilor desfasurate in cadrul Centrului Expozitional.

Sistemele geotermale transfera caldura de la pamant la imobil pentru modul de incalzire si de la imobil la pamant in modul de racire, acest transfer fiind posibil prin intermediul circulatiei apei. Folosind aceasta tehnologie, nu numai ca incaperile vor beneficia de incalzire si racire eficienta pe tot parcursul anului, dar se reduce consumul de electricitate, iar echipamentele folosite nu aduc prejudicii mediului inconjurator.

 

Astfel, cel mai important efect direct al folosirii acestui sistem de climatizare il constituie reducerea costurilor – consumul de electricitate fiind redus in medie cu 70%.

Pentru Centrul Expozitional ROMEXPO, avantajele utilizarii tehnologiei pompelor geotermale pot fi rezumate in:

 - Confort termic sporit in momentul derularii activitatilor in cadrul salilor

- Performanta energetica ridicata

- Echilibrarea termica a salii (realocarea energiei pentru fiecare suprafata utilizata)

- Alinierea la tendintele europene in vederea folosirii energiei verzi

- Protejarea mediului inconjurator

- Fiabilitate si usurinta in utilizarea echipamentelor

 “Suntem deosebit de onorati sa fim deschizatori de drumuri in utilizarea acestei tehnologii de catre centrele expozitionale din Romania. Prin activitatea noastra ne dorim sa oferim mereu cele mai bune conditii expozantilor nostri si odata cu acest pas demonstram calitatea serviciilor oferite. Bineinteles ca planurile de viitor  includ extinderea proiectului la nivelul tuturor pavilioanelor ROMEXPO si depunem toate eforturile in acest sens” a declarat Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.

In acest fel, vara a debutat la ROMEXPO cu importante modificari de ordin logistic si va continua cu evenimente artistice atractive pentru publicul larg, precum concertul Sting sau spectacolul Cirque Du Soleil - Alegria. Toamna va incepe cu organizarea targului de mobila BIFE-SIM in perioada 17 – 21 septembrie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romexpo/premiera-in-cadrul-centrelor-expozitionale-din-romania-primele-sali-climatizate-cu-ajutorul-energiei-geotermale