Craciun 2018

BUCURESTI - 7 noiembrie 2018

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, Religie

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, Romfilatelia marchează acest eveniment important pentru creștinătate prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale Crăciun 2018. Pe cele două timbre ale emisiunii filatelice, ambele cu valoarea nominală de 1,50 lei, sunt ilustrate icoane din colecția Paraclisului Reședinței Patriarhale din București, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, reprezentative pentru această sărbătoare, respectiv icoana Buna-Vestire și icoana Nașterea Domnului.

Emisiunea de mărci poștale este însoțită de un album filatelic, realizat în tiraj limitat de 367 de exemplare și echipat cu blocul special al emisiunii (conținând două timbre dantelate), cu elemente grafice cu folio aur și manșetă ilustrată, precum și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio aur, precum și de mini-albumul special, cu timbru de argint, care reunește într-o prezentare originală un bloc filatelic de colecție (conținând două timbre nedantelate), realizat în tiraj limitat de 318 exemplare și numerotat, replica modelată în argint a mărcii poștale care ilustrează icoana Nașterea Domnului și Certificatul de Autenticitate eliberat de Monetăria Statului.

www.romfilatelia.ro

www.romfilatelia.ro

CrĂCIUN 2018

Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat giuvaerul ansamblului Patriarhiei, un excepțional monument arhitectonic care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din vremea domnitorului Nicolae Mavrocordat, fiind restaurat în 2011.

Icoana Buna-Vestire este închinată Maicii Domnului, pe care Arhanghelul Gavriil o înștiințează că va naște Pruncul Sfânt. Odată cu minunata veste, Fecioara Maria l-a primit pe Hristos, trup și suflet. Această icoană – parte componentă a iconostasului – este încadrată de colonete aurite sculptate și de alte elemente ornamentale.

Icoana praznicară a Nașterii Domnului, una dintre cele mai iubite și valoroase icoane creștine este realizată recent, la Sfânta Mănăstire Putna, fiind așezată pe tetrapod la slujbele care au loc în Paraclisul Reședinței Patriarhale. Este o icoană plină de semnificații, îmbinând elemente cerești (îngerii din partea stângă și din partea dreaptă, steaua cu raza călăuzitoare), omenești (personajele reprezentate) și cele mijlocitoare – unind divinul și umanul (Maica Domnului cu Pruncul, păstorii, magii, peștera) – ca o dovadă că întreaga Creație a fost părtașă la acest eveniment major.

Nașterea Domnului, una dintre cele mai mari sărbători creștine, prăznuită pe 25 decembrie, celebrează evenimentul petrecut în urmă cu peste două mii de ani în Betleemul Iudeii, când Fecioara Maria a dat naștere Pruncului Sfânt, care avea să devină Mesia. Iisus a venit pe lume într-o peșteră, deoarece nimeni nu i-a oferit Mariei adăpost. Tradiția populară consemnează existența unui cuplu în vârstă, Crăciun și Crăciunoaie, care, totuși, s-a îndurat de Maria și a ajutat-o cu moșitul, deși, la început, nu a primit-o pe Fecioară.

În popor, Nașterea Domnului, numită Crăciun este o sărbătoare a familiei, a îngăduinței, a bunătății, a iertării și a împăcării. Aceasta aduce bucurie în sufletele credincioșilor, care participă la sfintele slujbe ce au loc în toate lăcașurile de cult, pregătind, totodată, după o perioadă îndelungată de post, bucate specifice și asistând la obiceiuri de sezon – colindatul, primirea darurilor Moșului, împodobitul bradului, ornarea locuințelor cu ghirlande și luminițe – menite să marcheze, într-o atmosferă de optimism, speranță și bucurie, Nașterea lui Iisus.

Cu prilejul Crăciunului, echipa Romfilatelia colindă din suflet pe toți prietenii timbrelor și le urează Sărbători fericite alături de cei dragi. Să cinstim cu smerenie Sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și reprezentanților Paraclisului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale Crăciun 2018 va fi disponibilă începând de vineri,  9 noiembrie  2018, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul  prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 28 timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă (4 serii) x 2 modele, bloc de 2 timbre dantelate și bloc de 2 timbre nedantelate.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 337 24 42

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/craciun-2018