Lacrimile îngerilor, lacrimile unei națiuni!

BUCURESTI - 19 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Sanatate, Social, CSR

Data de 30 octombrie 2015 a fost o zi sumbră pentru țara noastră. Tristețea și durerea provocate de tragedia din Clubul Colectiv au depăsit granițele capitalei, iar din acea clipă fatidică suferința și mâhnirea s-au instalat printre sentimentele noastre zilnice.

Lacrimile îngerilor, lacrimile unei națiuni!

Am fost martorii unei mobilizări naționale impresionante, în cadrul căreia semeni și instituții au arătat că, mai presus de toate, nu am uitat să fim OAMENI .

Cu toții am primit adevărate lecții de viață - de compasiune , solidaritate , unitate, credință, speranță - și cu siguranță, sfârșitul listei este departe.

În fața unei tragedii care a înfiorat o națiune, Romfilatelia se arată solidară față de suferința țării noastre și dorește să contribuie, prin specificul activității sale, la conștientizarea și încurajarea celor mai sincere sentimente și acte de iubire față de aproapele aflat la mare nevoie.

Astfel, vineri, 20 noiembrie a.c., la Bursa de contacte din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Pavilionul Central Romexpo, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Lacrimile îngerilor, un pios gest de compasiune și omagiu adus victimelor tragicului eveniment din Clubul Colectiv.

Timbrul își îndeplinește astfel rolul de a promova și cultiva în rândul populației valorile umanitare, cum sunt solidaritatea și întrajutorarea.

Alătură-te acestei campanii caritabile, care se va derula în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie a.c. și cumpără emisiunea filatelică din magazinele speciale Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara! Fondurile obținute din vânzarea tirajului filatelic vor fi transferate Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, având ca destinație finală sprijinirea procesului medical de recuperare a celor afectați.

Împreună să ștergem lacrimile îngerilor și să le redăm aripile!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/lacrimile-ingerilor-lacrimile-unei-natiuni