ROPECO găseşte calea inspirată spre performanţă

BUCURESTI - 31 octombrie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, Banci / Asigurari, Finante / Contabilitate, Industrie, IT&C

De curând, compania ROPECO trăieşte satisfacţia finalizării unui proiect propriu major, care impune spectaculos firma în prim-planul furnizorilor de echipamente pentru băncile comerciale din România. După doi ani de cercetări şi teste, ROPECO a lansat în premieră un terminal automat de plăţi (APT) fabricat in-house care răspunde cu succes celor mai multe dintre exigenţele clienţilor.
Ca dovadă, noua soluţie de încasare a facturilor de utilităţi cu card sau numerar prin intermediul unor astfel de terminale neasistate şi un server de procesare a fost deja adoptată de către trei bănci comerciale: 500 de aparate sunt deja în exploatare!

AUTOMAT DE PLATI

AUTOMAT DE PLATI

ROPECO Bucureşti este o societate mixtă româno-elveţiană înfiinţată în anul 1993, care s-a specializat în timp pe furnizarea de soluţii şi echipamente dedicate,  răspunzând eficient tuturor provocarilor create de o piaţă într-o continuă dezvoltare.

ROPECO este deja un cunoscut jucător în cinci nişe distincte:

Soluţii şi echipamente pentru gestiunea numerarului;

Solutii si echipamente pentru securitate valori si  documente;

Solutii si echipamente de printare si scanare coduri de bare;

Soluţii şi echipamente pentru copiere, scanare şi printare;

Soluţii şi echipamente pentru gestiunea deşeurilor.

În prezent, compania oferă peste 200 de tipuri de produse, cele mai multe de pe urma unor analize profunde şi complete legate de nevoile pieţei şi de calitatea soluţiilor din portofoliu.

Sloganul „ROPECO, partener de drum lung” - pare să fie pe deplin justificat. Experienţa de aproape 20 de ani în domeniu, cu peste 7.500 de echipamente vândute pe piaţa de profil, cei peste 2.000 de clienţi, cosultanţa comercială gratuită, reţeaua de service extinsă la nivel naţional pe seama unor SLA-uri bine articulate, asigurarea de accesorii şi consumabile de calitate pentru echipamentele comercializate, au făcut din ROPECO un nume de referinţă şi un garant al unui raport preţ/calitate cu adevărat competitiv.

Primul AUTOMAT DE PLATI  produs propriu, pe placul băncilor

După 24 de luni de proiectare, dezvoltare, producţie şi testare, primul terminal neasistat de plăţi marca ROPECO a fost achiziţionat cu succes de trei bănci comerciale din România. Noua soluţie de încasare a facturilor de utilităţi cu card sau numerar prin intermediul unor astfel de terminale neasistate presupune, pe lângă terminalul propriu-zis, un server de procesare a tranzacţiilor şi un server de monitorizare a terminalelor, plus un sistem de management al APT  -urilor.

Sistemul poate fi utilizat şi pentru alte operaţiuni, prin adăugarea opţională a unor module software complementare - depunere în cont si plata creditelor bancare după identificarea clientului pe baza de CNP, cod de client (poate fi imprimat sub forma de cod de bare) sau PAN, operaţiuni pe cont (transfer dintr-un cont în altul), mini-settlement-uri/extrase de cont, plata taxelor si impozitelor etc.

Terminalul neasistat dispune in plus de o imprimantă termică, un scanner pentru coduri de bare 1D şi 2D şi un EFT POS unattended.

Terminalul neasistat poate avea pentru plata cu numerar, adiţional, un acceptator de bilete şi/sau un seif certificat CEN-I agrementat conform normelor europene.

Aplicaţia de autorizare a plăţilor de utilităţi se află pe un server dedicat şi este alcătuită din bază de date, interfaţă web, modulul de autorizare şi interfete software cu alte sisteme (core bancar).

Printre funcţionalităţile sistemului de procesare a tranzacţiilor se pot enumera compatibilitatea cu normele PCI DSS, accesul remote la sistem, managementul de terminale, vizualizarea batch-urilor şi a tranzacţiilor, exportul automat de date pentru reconcilierea cu operatorii facturieri, auditarea operaţiilor efectuate, back-up-ul automat al informaţiilor din baza de date, diverse alerte prin e-mail privind necesitatea intervenţiilor on-site sau privind terminarea consumabilelor, etc.

Sistemul este conceput  pentru principalii facturieri şi poate fi extins către alţi operatori prin simpla adăugare a unor module software.

Satisfactia clientilor este politica companiei ROPECO de aproape 20 de ani.

Despre ROPECO Bucuresti S.R.L.

De ce ROPECO Bucuresti? ROPECO Bucuresti a inceput prin a fi o companie mica, insa prin politici de management si marketing judicios selectate si aplicate, ROPECO a devenit una din cele mai reprezentative si de succes companii din domeniul sau de activitate.
Un avantaj major al companiei ROPECO este faptul ca detine o retea nationala de service care acopera tot teritoriul tarii!
Consultanta gratuita, livrare, instalare a echipamentelor si consumabilelor!
O caracteristica importanta a companiei o reprezinta si organizarea interna conform standardelor de: Management al Calitatii ISO 9001:2008, Managementul Mediului ISO 14001:2004, Managementul Sanatatii si al Securitatii Ocupationale OHSAS 18001:2007, ECOTIC Protectia Mediului Inconjurator, Sistemul de Management al Securitatii Informatiei ISO 27001:2005.
Mai multe informatii pot fi obtinute la ROPECO de pe site-ul www.ropeco.ro
S.C. ROPECO BUCUREŞTI SRL
Telefon: 004 021 317 37 50 / 004 021 317 28 51,
Fax: 004 021 317 39 06, E-mail: office@ropeco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ropeco-bucuresti-s-r-l-/ropeco-gsete-calea-inspirat-spre-performan