Alerta: Data limita de depunere a proiectelor este de 15 Iulie 2015 – Programul de dezvoltare

Locul desfasurarii: Attosoft SRL, http://attosoft.ro

Organizator: AttoSoft SRL

Alerta: Data limita de depunere a proiectelor este de 15 Iulie 2015 – Programul de dezvoltare

Compania AttoSOFT vă stă la dispoziţie, prin specialiştii săi, în a realiza documentaţia necesară accesării fondurilor europene nerambursabile din programul de finanţare. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2015 este de 30.000.000 lei pentru acordarea de alocatii financiare neramursabile. Beneficiarii eligibili primesc o valoare a ajutorului de maximum: 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Valoarea maxima a ajutorului nu poate depasi suma de 135.000 lei pentru fiecare beneficiar.

AttoSOFT, prin specialiştii săi din Departamentul de Consultanţă pe Fonduri Europene, vine în sprijinul agenţilor economici care doresc să întocmească proiecte, pe următoarele activităţi eligibile:

– achizitionarea de echipamente IT tehnica de calcul (tip PC, format din: unitate centrala, server, monitor, imprimanta / copiator / multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme audio-video, etc.);– achizitionarea de cititoare pentru cod de bare;– achizitionarea de cantare electronice cu/fara printer pentru etichetare;– achizitionarea de aparate de marcat electronice fiscale;– achizitionarea de echipamente tehnologice – masini, utilaje si instalatii de lucru – inclusiv software-ul aferent, aparate si instalatii de masurare, control si reglare necesare desfasurarii activitatilor pentru care a solicitat finantare;– investitiile in active necorporale referitoare la brevete de inventie, marci de produse si servicii (etichetare ecologica, licente), software pentru comertul on-line, software-uri necesare desfasurarii activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata;– achizitionarea de bunuri prevazute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 aparatura birotica si 3.3 sisteme de protectie a valorilor umane si materiale (conform HG nr. 2139/2004).– realizarea unui site  pentru prezentarea activitatii solicitantului si a produselor sau serviciilor promovate;

Relatii la telefon 0236 470000

www.attosoft.ro

Despre ATTOSOFT S.R.L.

Cu o experiență de 30 ani pe piața de software B2B, AttoSoft furnizează soluții ERP, BI, SFA CRM atât generale, cât și specializate pe diverse industrii.

Confirmare pana la data: 3 iulie 2015

Participare: Intrare libera