Salvaţi Copiii continuă programul de sprijinire a victimelor inundaţiilor

BUCURESTI - 28 aprilie 2006

Comunicat tip General in ONG

Salvaţi Copiii România continuă programul de sprijinire a victimelor inundaţiilor, urmărind cu prioritate ajutorarea de urgenţă a celor peste 3,500 de copii, provenind din familiile sinistrate din judeţele Dolj, Călăraşi şi Caraş-Severin. Organizaţia acorda, pentru început, asistenţă în valoare de 40,000 EUR, printr-un program care se desfăşoară pe parcursul a cel puţin 3 luni şi care constă în acţiuni multiple de intervenţie umanitară.

Reprezentanţii Salvaţi Copiii s-au deplasat ieri, 27 aprilie a.c. în judeţul Călăraşi (localităţile Spanţov, Chiselet şi Mânăstirea), unde peste 5000 de persoane au fost evacuate, pentru a analiza situaţia familiilor sinistrate şi a acţiona în conformitate cu necesităţile constatate. Salvaţi Copiii va acorda, intr-o prima etapa, ajutor de urgenţă, constând în apă minerală, alimente şi produse igienico-sanitare victimelor inundaţiilor cazate in taberele special amenajate.
De asemenea, cu ajutorul unui expert în situaţii de urgenţă, dl. Jan Bolling, trimis special din partea Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, organizaţia din România va evalua situaţia copiilor din zonele grav afectate în vederea eficientizării acţiunilor de intervenţie umanitara atât în regim de urgenţă cât şi pe termen lung.
Ca urmare a intervenţiei realizate cu ajutorul reprezentanţilor filialei organizaţiei din judeţul Dolj, Salvaţi Copiii a identificat numeroase probleme cu care se confruntă copiii din localitatea grav afectată, Rast.. Lipsa condiţiilor elementare de igienă (apă potabilă, toalete), proximitatea cu zonele afectate de inundaţii şi precaritatea asistenţei medicale pun în pericol sănătatea tuturor celor forţaţi de împrejurări să accepte să locuiască în corturi, cei mai vulnerabili fiind copiii.
În completarea soluţiilor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj pentru integrarea acestor copii în unităţi şcolare, Salvaţi Copiii solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării luarea unor măsuri de urgenţă pentru cazarea temporară a copiilor din familiile sinistrate în internatele unităţilor de învăţământ aflate în judeţul Dolj. Organizaţia recomandă cazarea acestor copii, pe o perioada limitată de timp, până în momentul asigurării unor condiţii optime de viaţă în taberele amenajate pentru victimele inundaţiilor. Salvaţi Copiii se va preocupa si de asigurarea rechizitelor necesare pentru facilitarea integrării copiilor în cadrul unităţilor şcolare. De asemenea, activităţile derulate de Salvaţi Copiii constau în acordarea de îmbrăcăminte, încălţăminte, produse igienico-sanitare, alimente, apă minerală copiilor nevoiţi să depăşească consecinţele traumatizante produse de inundaţii.

Persoanele interesate să contribuie la maximizarea eforturilor de ajutorare a familiilor sinistrate, pot face donaţii în contul Salvaţi Copiii RO96 RNCB0071011434790002 deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Plevnei.
Situaţia este critică în judeţele de pe malul Dunării din cauza creşterii nivelului fluviului şi ploilor abundente care au provocat inundarea a peste 21,000 ha din 12 judeţe, ajungându-se la evacuarea a peste 15,000 de persoane. Cel mai afectat, pană în acest moment, este judeţul Dolj unde aproximativ 10,000 de persoane sunt au fost evacuate; un alt judeţ puternic afectat este Călăraşi unde peste 5,000 de oameni au fost mutaţi din calea apelor.

Despre Salvati Copiii Romania

Salvaţi Copiii România, un membru activ al Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii este o organizaţie neguvernamentala, non-profit, bazată pe activitatea voluntară a membrilor săi, ce desfăşoară activităţi in beneficiul copiilor, in special celor aflaţi in dificultate. Înfiinţata în anul 1990, organizaţia are în prezent filiale în 15 judeţe, peste 6 000 de membri şi beneficiază de activitatea voluntara a peste 3500 de persoane. Programele organizaţiei Salvaţi Copiii monitorizează şi promovează drepturile copilului aşa cum sunt ele prevăzute în Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului. De asemenea, Salvaţi Copiii este recunoscută pentru participarea sa activă şi capacitatea de coordonare în dezvoltarea studiilor şi strategiilor naţionale care au un impact direct în sistemul de protecţie a copilului în România.


Pentru mai multe informaţii suplimentare, va rugam contactaţi:
Georgiana Dragu, Coordonator Comunicare, tel: 021 311 13 43, 0744 577 603, georgiana_dragu@salvaticopiii.ro

georgiana_dragu@salvaticopiii.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/salvati-copiii-romania/salvati-copiii-continua-programul-de-sprijinire-a-victimelor-inundatiilor