Trei operații de mare risc, pe cord deschis, au fost efectuate cu succes la Clinicco Brașov

Brasov - 16 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Sanatate

Trei operații de mare risc, pe cord deschis, au fost efectuate cu succes la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov, joi 12 noiembrie și vineri 13 noiembrie, cu colaborarea unei echipe de specialiști din Franța.
Colaborarea dintre echipa de chirurgi francezi și echipa de la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov a început în 2011 și a devenit deja o tradiție, astfel încît cei doi specialiști au asistat și vor asista acele intervenții pe cord deschis de mare risc care impun o atenție specială și care astfel pot fi efectuate în Brașov.

Spitalul de Cardiologie Clinicco

Spitalul de Cardiologie Clinicco

 Toate cele trei operații sunt cu risc crescut, peste 10 la sută, cazul de azi are risc și mai mare, ce trebuie știut apriori este că chirugia cardiacă presupune să oprim inima, plămânii. Pentru a avea un rezultat bun e nevoie de o echipa bună, care să funcționeze prin comunicare non verbală, iar cu o echipă rodată timp de șapte ani așa cum este cea de acum - doctorul Narcis Filipescu a operat cu noi în Franța vreme de șapte ani - avem șanse mari ca riscul de mortalitate să scadă sub unu la sut 

Dr. Ovidiu Nuțu, medic chirurg cardio-vascular Franța

Trei operații de mare risc, pe cord deschis, au fost efectuate cu succes la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov,  joi 12 noiembrie și vineri 13 noiembrie, cu colaborarea unei echipe de specialiști din Franța.

Colaborarea dintre echipa de chirurgi francezi și echipa de la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov a început în 2011 și a devenit deja o tradiție, astfel încît cei doi specialiști au asistat și vor asista acele intervenții pe cord deschis de mare risc care impun o atenție specială și care astfel pot fi efectuate în Brașov.

Primei paciente, operată în urmă cu trei ani la un an spital, i-a fost reparată o valvă, iar acum este stabilă, în Terapie Intensivă și va începe în curând recuperarea.  Cea de-a doua pacientă suferise un infarct major, în urma căruia o parte din mușchiul cardiac nu a mai fost irigat și a devenit nefuncțional. Echipa de chirurgi a reconstruit ventriculul stâng. Și starea ei este stabilă.

 Cel mai dificil dintre cazuri a fost operat vineri, un bolnav cu o sănătate extrem de precară care fusese operat în urmă cu șase luni și a făcut infecție pe valva care îi fusese pusă în prima operație. Intervenția este una de mare risc, cu atât mai mult cu cât rinichii și plămânii pacientului sunt foarte deteriorați.

Dr. Narcis Filipescu, șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară Clinicco: “ Pentru noi este foarte importantă colaborarea cu echipa franceză, ne ajută în cazurile dificile, la limită, cazuri  care uneori sunt chiar contraindicate chirurgiei, dar în echipă completă suntem în măsură să le abordăm și să le rezolvăm. Operațiile de ieri au decurs foarte bine, mai avem astăzi un caz extrem de dificil, însă împreună cu foștii mei profesori din Franța, suntem optimiști că îl vom rezolva”

Dr. Ovidiu Nuțu, medic chirurg cardio-vascular Franța: ”Toate cele trei operații sunt cu risc crescut, peste 10 la sută, cazul de azi are risc și mai mare, ce trebuie știut apriori este că chirugia cardiacă presupune să oprim inima, plămânii.  Pentru a avea un rezultat bun e nevoie de o echipa bună, care să funcționeze prin comunicare non verbală, iar cu o echipă rodată timp de șapte ani așa cum este cea de acum - doctorul Narcis Filipescu a operat cu noi în Franța vreme de șapte ani -  avem șanse mari ca riscul de mortalitate să scadă sub unu la sută “.

Dr. Olivier Bical, medic chirurg cardilog Franța:” Sunt chirurg în franța și l-am avut elev pe Narcis Filipescu, un elev foarte talentat care a rămas apoi și a operat în Franța, alături de noi, este un foarte bun chirurg. Chirurgia cardiacă e o chirurgie de echipă, chirurgie de înalt nivel, trebuie făcută cu mai mulți oameni, iar această colaborare pe care am instituit-o e una care funcționează foarte bine, operăm împreună cazurile foarte dificile. De câte ori este cazul, cel puțin de două ori pe an, venim gratuit la Clinicco ca să ajutăm echipa”.

Dr. Gabriela Cozmanciuc, chirurg cardiovascular Clinicco: „E important de spus pentru viitorii pacienți cardiovasculari că la Clinicco există întotdeauna o soluție foarte bună în orice fel de complicație, indiferent de vârsta pacientului sau de gravitatea cazului. Suntem o echipă onestă, ne cunoaștem limitele, iar atunci când este cazul știm să cerem ajutor echipei din Franța și împreună să oferim garanția unei echipe de înalt standard, cu riscuri foarte mici pentru pacient.”

Prof. Dr. Olivier Bical este Doctor în medicină la universitatea Pitié-Salpétrière, Paris (1978), chirurg specializat în cardiologie acreditat de Haute Autorité de Santé din Franţa, cu o experienţă de 40 de ani în spitale şi instituţii medicale de prestigiu. De asemenea, Dr. Bical este membru al Societăţii Franceze de chirurgie Toracică şi Cardiovasculară, membru al Asociaţiei Europene de Chirurgie cardio-toracică, membru în consiliul de administraţie al Fundaţiei  “Mécénat-Chirurgie cardiaque”, cavaler al Legiunii de Onoare şi autor al numeroase studii şi lucrări de referinţă în publicaţii de specialitate de renume internaţional. 

Dr. Ovidiu Nuţu este medic primar, doctor în ştiinţe medicale cu specializarea în chirurgie cardiovasculară şi toracică (acreditat de Haute Autorité de Santé – Franţa), membru al Societăţii Franceze de Chirurgie Toracică şi cardiovasculară, membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Cardiacă, membru al Societăţii Franceze de Cardiologie şi al Societatii Europene de Chirururgie Cardiacă

 

 

Despre Clinicile Icco

Localizat în centrul orașului Brașov, Spitalul de Cardiologie CLINICCO este specializat în cardiologie interventională, electrofiziologie si dispozitive implantabile, chirurgie cardiovasculară.
Avantaje: echipe excepționale de medici, materiale implantabile de ultimă generație, tehnici chirurgicale și de anestezie moderne, reguli stricte de curățenie, condiții deosebite de spitalizare, standarde europene de spitalizare la prețuri corecte.
Spitalul CLINICCO este autorizat de Ministerul Sănătații din România din luna februarie 2009 și are autorizația Direcției de Sănătate Publică și evaluarea Casei de Asigurări de Sănătate a Judetului Brașov, avînd încheiat contract cu CASJ atât pentru servicii de spitalizare, cât și pentru decontarea unor materiale sanitare prin Programele Naționale de Sănătate.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-clinicile-icco-srl/trei-operatii-de-mare-risc-pe-cord-deschis-au-fost-efectuate-cu-succes-la-clinicco-brasov