Sister&Co - pentru al treilea an consecutiv in spatele Balului de Caritate de Halloween de la Palatul Parlamentului

BUCURESTI - 29 octombrie 2007

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Pentru al treilea an consecutiv, agenţia de publicitate Sister&Co s-a implicat pro bono în de acum binecunoscutul Bal de Caritate de Halloween, ale cărui fonduri sunt direcţionate către programul 'Fiecare Copil în Şcoală' al Asociaţiei Ovidiu Rom.

Prin Alexandra Tânjală, manager şi owner al agenţiei şi membru în Comitetul Organizatoric şi Comitetul Consultativ al Asociaţiei Ovidiu Rom, şi prin echipa care lucrează pentru ea, agenţia s-a implicat la toate nivelurile: de la dezvoltarea întregii campanii de comunicare începută încă din august 2007, până la implicarea în organizarea şi strângerea de fonduri pentru acest eveniment, inclusiv producţia evenimentului pe care Alexandra Tânjală şi-a asumat-o personal.

Astfel, pentru aduri, e-mailing, desfăşurătorul serii, secvenţe muzicale intermediare, până la întreaga campanie de lobby pentru eveniment, Sister a pus în joc toate resursele de creativitate şi producţie ale agenţiei şi ale partenerilor din industrie care s-au arătat interesaţi.

Ca şi în ceilalţi ani, Alexandra Tânjală şi echipa Sister au reuşit să mobilizeze bunăvoinţa tuturor clienţilor, partenerilor, caselor de producţie şi furnizorilor cu care lucrează. Clienţii au contribuit cu donaţii în sume de bani si cu produse, iar partenerii şi furnizorii s-au implicat mai ales la nivelul tehnic, cu echipamente audio-video, sonorizare, lumini de ultimă oră, închiriate gratuit.

“Implicarea proactivă a agenţiei Sister în tot ceea ce înseamnă Balul de Caritate de Halloween care susţine iniţiativa 'Fiecare copil în şcoală', ca şi în celelalte iniţiative ale Asociaţiei Ovidiu Rom, este modalitatea prin care încercăm să dăm viaţă credoului agenţiei: More to give. Avem mult de dat societăţii, pentru că în industria în care lucrăm există enorme resurse materiale, de creativitate şi mai ales de bunăvoinţă. Anul acesta s-au strâns cele mai multe fonduri – peste 400.000 Euro - şi o iau personal ca pe un succes al industriei. Dacă există deschidere, putem să facem lucruri extraordinare acolo unde credem că este nevoie. Şi, aşa cum a spus şi regizorul Cristi Mungiu în discursul său din seara balului, sunt multe de făcut în România. Ţin să mulţumesc clienţilor, partenerilor, caselor de producţie, furnizorilor şi tututor prietenilor care au sprijinit din toată inima această ediţie a Balului.”

Despre Sister&Co

Agenţia de publicitate Sister & Co şi-a început activitatea în anul 2006, având-o ca unic asociat pe Alexandra Tînjală. Printre clienţii agenţiei Sister se numără: Heineken Romania – cu brandurile Bucegi, Gösser, Gambrinus, Harghita şi Haţegana; Bayer: cu brand-urile Supradyn, Saridon, Rennie, Lasonyl, Bepanthen Crema, Elevit; Holcim, Astra Bettings – cu brandurile Astra Sport Bets şi Astra Lotto Bets; Asociaţia Ovidiu Rom; ; FRF, CNCD, OSI ERGO si Policy Center for Minorities and Roma, Bayer Crop Science; Festivalul Ideo Ideis.
Potrivit reprezentanţilor agenţiei, filosofia agenţiei Sister este comprimată în semnătura 'More to Give'. Sister doreşte să lege brandurile de consumatori printr-o strategie inteligentă, să construiască o relaţie credibilă şi tonică între clienţi şi agenţie şi să cultive valorile sociale într-o realitate dezechilibrată.
Agenţia lucrează cu modele de comunicare adaptate. Nu există reţete, nu există instrumente unice de lucru.


persoana contact:
oana tomozei
(021)231.49.26
oana.tomozei@sister.co
office@sister.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sisterco/sisterco-pentru-al-treilea-an-consecutiv-in-spatele-balului-de-caritate-de-halloween-de-la-palatul-parlamentului