Cum este valorizat patrimoniul cultural al Romaniei pentru a fi disponibil si generatiilor viitoare

BUCURESTI - 11 iunie 2015

Comunicat tip General in IT&C, Stiinta / Cercetare, Tehnologie

SIVECO Romania este partener in proiectul de cercetare „Platformaƒ PILOT de valorizare trans-disciplinara prin baze de date relationate (PILOT)”, al carui obiectiv principal este realizarea unei platforme dedicate managementului informatiilor si datelor despre obiectele de patrimoniu

Cum este valorizat patrimoniul cultural al Romaniei pentru a fi disponibil si generatiilor viitoare

In perioada septembrie 2014 - decembrie 2016, SIVECO Romania este partener in cadrul proiectului de cercetare „Platformaƒ PILOT de valorizare trans-disciplinara prin baze de date relationate €(PILOT)”, proiect finantat de catre Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISDCI) prin Programul PARTENERIATE - Proiecte colaborative de cercetare aplicativa. 

Consortiul proiectului, coordonat de Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Optoelectronica INOE 2000, este format din Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR) si SIVECO Romania. 

Acest proiect isi propune realizarea unei platforme pilot pentru managementul informatiilor si datelor ce pot caracteriza un obiect de patrimoniu. 

Interpretarea si intelegerea proprietatilor unui obiect de patrimoniu presupune colaborarea dintre cel putin doua categorii de specialisti: umanistul, fie ca este vorba de istoric, arheolog, istoric de arta, muzeograf, conservator sau restaurator, respectiv cel format in domeniul stiintelor exacte - inginer, fizician, chimist ori biolog. Astfel, o abordare sinergetica este imperios necesara. 

Acest proiect isi propune, deopotriva, identificarea si stabilirea unui limbaj de specialitate comun, in sensul facilitarii comunicarii si cooperarii intre specialistii care lucreaza in domeniul patrimoniului cultural. 

Specificul proiectului consta in identificarea sectoarelor de aplicabilitate ale bazelor de date relationate: arheologie, respectiv investigatii fizico-chimice. Arheologia are o traditie de peste 150 de ani in Romania si contribuie constant la efectuarea de noi descoperiri si aducerea la lumina a noi piese de patrimoniu exceptionale. Pentru punerea in valoare a acestora, este nevoie de un demers pluridisciplinar. Este si cazul acestui proiect, care se axeaza pe una dintre cele mai recente descoperiri, din primavara anului 2012 - inca necunoscuta publicului larg, si doar preliminar cunoscuta de specialisti - cele doua depozite de bronzuri descoperite in asezarea hallstattiana de la Tartaria, cu ocazia unor ample cercetari arheologice preventive. 

In cadrul proiectului, se va dezvolta un modul pentru gestionarea exponatelor si a informatiilor de referinta privitoare la acestea. Imbinand dezvoltari tehnologice de ultima generatie cu descoperiri arheologice recente, platforma pilot realizata in acest context va asigura un mediu de comunicare international, atat pentru publicul larg cat si pentru specialistii in domeniu. 

Prin punerea la dispozitia publicului a informatiilor culturale de importanta nationala, proiectul isi propune sa valorifice patrimoniul cultural al Romaniei si sa contribuie la conservarea acestuia pentru a fi disponibil si generatiilor viitoare. 

Pastrarea informatiilor culturale sub forma digitala se dovedeste a fi o necesitate in contextul unei societati din ce in ce mai tehnologizate. De asemenea, muzeele din intreaga lume si-au dat seama ca pentru a pastra viu interesul generatiei tinere trebuie sa investeasca in tehnologia moderna si mai ales in solutii si aplicatii software. 

 In cadrul acestui proiect, SIVECO Romania va fi implicata in analiza, proiectarea, dezvoltarea si implementarea platformei de comunicare, a unor baze de date pentru analize fizico-chimice si pentru analiza istorico-arheologica si valorizare muzeografica. 

Mai multe informatii despre proiect puteti afla aici http://rd.siveco.ro/portal/web/guest/55

Despre SIVECO Romania

SIVECO Romania dezvolta ai exporta solutii IT ai proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord ai spatiul Comunitatii Statelor Independente.

SIVECO Romania este specializata in executia de proiecte informatice complexe ai de mare amploare pentru educatie, sanatate, agricultura, institutii vamale, organizatii europene, firme private, institutii publice.

De-a lungul celor peste 23 de ani de existenta, compania a fost recompensata cu peste 200 de premii interne ai internationale.

Mai multe informatii despre companie ai produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro ai www.linkedin.com/company/siveco-romania.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/cum-este-valorizat-patrimoniul-cultural-al-romaniei-pentru-a-fi-disponibil-si-generatiilor-viitoare