SoftNet Financial Systems lanseaza INTELISTOCK – un produs pentru investitorii pe piata de capital

BUCURESTI - 26 septembrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

SoftNet Financial Systems, cea mai noua companie a Grupului Softnet lanseaza, astazi, InteliStock (www.intelistock.ro), un produs destinat tuturor celor interesati de piata de capital din Romania. Bazat pe o tehnologie flexibila, InteliStock a fost dezvoltat pentru a oferi investitorilor acces in timp real la preturile actiunilor companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

“Lansarea InteliStock este o piatra de hotar pentru investitorii romani prin faptul ca face diferenta intre datele bursiere oferite in timp real si cele disponibile on line pe site-urile specializate. Prin facilitatile de personalizare ale produsului avem drept scop acoperirea integrala a nevoilor de informare ale investitorilor,” a declarat Andrei Iva, Marketing & Communication Manager in cadrul SoftNet Financial Systems.
Intelistock este o platforma software dezvoltata pe tehnologie ce foloseste arhictectura Microsoft.NET, punand la dispozitia investitorilor profesionisti si nu numai o serie de instrumente si date care ofera suport in marirea vitezei de reactie decizionala in timpul sesiunilor de tranzactionare.
“Obiectivul nostru este de a oferi tuturor investitorilor interesati informatiile la care traderii au acces in timpul tranzactiilor,” a adugat Andrei Iva.
InteliStock afiseaza interactiv cotatiile in timp real de la BVB, intr-un mod concis, usor de manevrat, beneficiind totodata de o interfata grafica intuitiva. Separat de cotatiile bursiere in timp real, InteliStock ofera acces la datele de nivel doi ale BVB (primele cinci niveluri de pret), analiza tehnica, alerte prin SMS si e-mail vizand preturile actiunilor, cat si optiunea de a exporta datele in formate de tipul MetaStock. Marcarea la piata, in timp real, a portofoliului, usurinta cu care se instaleaza si se intretine si exceptionalul suport oferit clientilor sunt caracteristici standard ale InteliStock. Separat de cotatiile in timp real, InteliStock ofera acces la preturile istorice ale companiilor listate, anunturile emitentilor, stiri economice.
Intelistock este gandit pentru a putea fi folosit la fel de usor atat de pe un desktop cat si de pe un laptop fara a fi nevoie de hardware aditional.

Despre SoftNet

SoftNet Financial Systems este un joint venture intre dezvoltatorul de soft financiar Dot.Cy Developments Ltd (www.dotcy.com.cy) si furnizorul de produse si servicii IT SoftNet Group (www.softnet.ro). Produsul Intelistock a fost dezvoltat si imbunatatit in cadrul colaboararii dintre Dot.Cy si SoftNet Group. Rezultatul este o versiune de ultima ora a unui produs informatic folosit de mai bine de opt ani de catre investitorii de la Bursele din Nicosia si Atena.


Andrei Iva
Marketing &Communication Manager

andrei.iva@softnet.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/softnet/softnet-financial-systems-lanseaza-intelistock-un-produs-pentru-investitorii-pe-piata-de-capital