Jocurile copilariei s-au mutat din “fata blocului” in mediul online

BUCURESTI - 1 aprilie 2009

Comunicat tip General in Social

Jocurile online, chat-ul, messenger-ul, forumul sau muzica sunt principalele motive pentru care copiii mai mici de 14 ani accesează calculatorul. Studiul “Copiii şi Internetul” realizat de INTUITEXT împreună cu Itsy Bitsy FM arată că Internetul nu are un rol educativ în viaţa copiilor, ci este folosit în principal ca sursă de distracţie.

Studiul relevă faptul că 63,5% dintre copiii sub 14 ani accesează zilnic calculatorul, iar aproximativ 59% dintre ei intră în fiecare zi pe Internet. Rezultatele cercetării aduc informaţii şi despre comportamnetul celor mici pe Internet. Peste 43% dintre copii acceasează Internetul pentru a se juca, peste 19% pentru a vorbi pe messenger, chat sau forum şi doar 23% pentru a căuta informaţii pentru şcoală.

Luate pe vârste, rezultatele cercetării INTUITEXT şi Itsy Bitsy sunt chiar şi mai îngrijorătoare. 38,7% dintre copiii mai mici de trei ani intră zilnic pe Internet, iar aproximativ 67% dintre copiii de vârsta şcolii primare (între şapte şi zece ani) intră pe Internet pentru a se juca, în timp ce doar 11,8% pentru a găsi informaţii pentru teme.

Studiul “Copiii şi Internetul” furnizează informaţii despre felul în care se joacă astăzi copiii, dar şi despre activităţile lor de acasă. Potrivit studiului, 30,5% dintre copii petrec peste şase ore pe săptămână pe Internet. Specialiştii INTUITEXT atrag atenţia asupra numărului mare de copii care utilizează zilnic calculatorul şi asupra preferinţei copiilor de a se juca online. Astfel, jocurile copilăriei lor se petrec online, nu în “curtea şcolii” sau “în spatele blocului”.

“Citesc săptămânal cel puţin un articol care atrage atenţia asupra pericolelor pe care jocurile violente şi navigarea îndelungată pe Internet le au asupra copiilor. Sunt studii şi specialişti care au demonstrat că ecranul computerului inhibă activitatea anumitor emisfere ale creierului şi stresează mintea. Ba chiar jocurile violente pe calculator “animalizează” copiii, ceea ce este contrar unui principiu al educaţiei, de a îi face pe copii şi pe tineri fiinţe mai umane şi mai puţin animale. Iar noi, la Itsy Bitsy ne preocupăm de educarea sănătoasă a copiilor prin intermediul emisiunilor radio, dar şi al campaniilor pe care le derulăm. Aşa că ne îngrijorează faptul că părinţii îşi lasă copiii mai mici de trei ani în faţa calculatorului, că cei mici preferă să se joace pe calculator în loc să facă mişcare şi că un procent atât de mare de copii intră zilnic pe Internet, unde sunt atât de multe pericole pentru mintea şi dezvoltarea lor”, a declarat Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

Părinţii conştientizează pericolele la care copiii lor se supun intrând pe Internet. Doar 4,8% dintre părinţii chestionaţi pentru realizarea studiului “Copiii şi Internetul” condideră că acestea nu există. Aproximativ 40% dintre părinţi cred că pericolul la care copiii se supun pe Internet sunt mesajele vulgare şi neadecvate vârstei acestora, iar 37,4% cred că principalul risc sunt site-urile şi jocurile violente. Cu toate acestea, procentul părinţilor care îşi supraveghează copilul de fiecare dată când navighează pe Internet este de doar 25,1%, în timp ce majoritatatea, 47,4% doar ocazional, iar 26% dintre părinţi declară că nu îşi supraveghează niciodată copilul atunci când intră pe Internet.

“În condiţiile în care părinţii sunt prea ocupaţi pentru pentru a-şi supraveghea copiii din faţa calculatorului, iar aceştia accesează Internetul din ce în ce mai facil, recomandăm măcar folosirea unor programe de control parental, care să-i ferească pe cei mici de zonele nefaste de pe Internet. Totodată, folosirea calculatorului în scop educativ, cu ajutorul lecţiilor interactive şi al concursurilor educaţionale online este o soluţie la îndemână. Astfel, copiii vor continua să se joace, dar, concomitent, vor aprofunda materia şcolară” a declarat Măriuca Talpeş, Director General INTUITEXT, companie care de aproximativ 8 ani promovează pe piaţa românescă conţinut educaţional în format multimedia.

Cercetarea INTUITEXT şi Itsy Bitsy s-a desfăşurat în luna februarie sub forma unui chestionar online la care au răspuns 3559 de părinţi.

Studiul privind relaţionarea copiilor cu calculatorul şi cu mediul online a fost realizat în contextul discuţiilor continue despre influenţele pozitive şi negative ale mediului online asupra dezvoltării celor mici. Rezultatele studiilor internaţionale spun, pe de o parte, că Internetul şi calculatorul îi ajută pe copii la teme, le dezvoltă capacitatea de a citi şi le cresc, puţin, performanţele şcolare. Pe de altă parte, studiile arată că jocurile online şi folosirea calculatorului în exces pot provoca depresie în rândul copiilor, pot încuraja violenţa, duc la izolare, la lipsă de socializare şi la obezitate.

Cercetarea “Copiii şi Internetul” face parte dintr-o serie de analize a educaţiei copiilor din România iniţiată de INTUITEXT în martie 2008.

Despre SOFTWIN

INTUITEXT, compania de software educaţional a grupului Softwin este lider pe piaţa lecţiilor pe calculator din România şi unul dintre cei mai inovatori jucători de pe piaţa mondială de elearning. Materialele educaţionale dezvoltate de INTUITEXT îmbină într-un mod inovator jocul cu învăţarea, fiind realizate în conformitate cu programa şcolară, dar adaptate la exigenţele noilor generaţii de elevi. INTUITEXT oferă pe piaţa roânească 21 de titluri dierite care acoperă diferite materii de studiu (matematică, geografie, fizică, biologie, chimie). La acestea se adaugă un produs unic la nivel mondial: întrega colecţie de 110 ani a Gazetei Matematice, în format electronic.

Itsy Bitsy este primul radio pentru copii din Europa şi a apărut în urmă cu trei ani ca o alternativă pentru o educare sănătoasă a copiilor. Născut de Moş Nicolae ca un manifest împotriva manipulării copiilor prin intermediul televizorului, Itsy Bitsy a devenit mai mult decât un radio pentru copii - este o stare de spirit, o comunitate, un portal şi o serie de evenimente pentru familii cu copii. Prin emisiunile sale, Itsy Bitsy încurajează învăţarea prin joc, creativitatea, competitivitatea, spiritul de echipă, comunicarea, voluntariatul şi altruismul. Programul radio respectă ritmul ideal de viaţă al unui copil şi nu promovează produse şi servicii care pot afecta sănătatea. Itsy Bitsy emite în Bucureşti, Satu Mare, Bacău, Năvodari, Târgovişte, Focşani şi poate fi ascultat online pe www.itsybitsy.ro.
Corporate Communication Department SOFTWIN
tel. 021.408.56.00
pr@softwin.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/softwin/jocurile-copilariei-s-au-mutat-din-fata-blocului-in-mediul-online