GALA EXTRAORDINARA CRACIUN PENTRU TOTI

Locul desfasurarii: ATENEUL ROMAN

Organizator: SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA

GALA EXTRAORDINARA  CRACIUN PENTRU TOTI


Fundaţia SOLIDARITATEA CULTURALĂ pentru ROMÂNIA a iniţiat programul „SOLIDARITATEA CULTURALĂ ROMÂNĂ„ prin care şi-a fixat drept obiectiv organizarea unei serii de spectacole artistice şi culturale prin care să-şi manifeste solidaritatea faţă de anumite fenomene ale societăţii înconjurătoare ce nu pot lăsa indiferenţi pe cei cărora le-a fost dat să-şi trăiască viaţa în plenitudine.
Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” şi Societatea Română de Televiziune vă prezintă în a cincia sa ediţie gala „Crăciun pentru toţi” de data aceasta ca încheiere a acţiunii de binefacere „Solidaritate cu copii sinistraţi din Vrancea” lansată la 28 iulie 2005.
Ca in fiecare an ne reîntâlnim astăzi la câteva zile înaintea Crăciunului cu aceeaşi gândire călduroasă, cu aceeaşi dorinţă de a împărtăşi bucuria acestor Sărbători şi cu speranţa că proiectul nostru „Crăciun pentru toţi” să devină măcar pentru o seară o realitate .
Acţiunea „Solidaritate cu copiii sinistraţi din Vrancea ” s-a bucurat de înaltul patronaj al Preşedintelui României şi a fost iniţiată în beneficiul copiilor familiilor din judeţul Vrancea afectate de inundaţii.
Ca urmare a dineului caritabil ce a avut loc joi 28 iulie în saloanele Clubului Diplomatic din Bucureşti, vă informăm ca totalitatea mijloacelor materiale obţinute prin donaţii sau achiziţionate de Fundaţie, în valoare comercială de peste 80.000 EUR, au fost redistribuite copiilor familiilor sinistrate din Mărăşeşti şi Bilieşti conform listelor întocmite de Inspectoratul General Şcolar Vrancea, a Doamnei Raiu Maria Director al Şcolii Generale Nr.12 din Mărăşeşti şi a Domnului Ciotea Marin Director al Şcolii Generale din Bilieşti.
La iniţiativa Prezidenţiei României copiii sinistraţi din Vrancea au fost trimişi, între
1 august şi 15 septembrie, în serii de câte 60 de copii, în tabere organizate la Neptun şi Sinaia pentru a uita pe cât se poate coşmarul prin care au trecut.
Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România a strâns fonduri pe Conturile special deschise la B. C. R. filiala Unic în scopul acoperirii cheltuielilor de întreţinere aferente taberelor organizate de Preşidenţie pentru copii sinistraţi în locaţiile R.A.P.P.S.
Ca şi în trecut participarea la evenimentul „Crăciun pentru toţi” consistă în depunerea de cadouri sub pomul de Crăciun ridicat în holul Ateneului Român, şi de donaţii pe conturile deschise special pentru această acţiune la Banca Comercială Română filiala Unic
Nr. : RO12RNCB5078000011060005 pentru beneficiarii acestei acţiuni cărora încercăm să le oferim o bucurie de Sfintele Sărbători.
Vă invităm să fiţi partenerul activ al acestei acţiuni cultural de caritate organizate pentru a aduce o bucurie acelor copii care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor.






Dr. Anca Nicolescu
Director de proiect
Contact 0744129047

Despre SOLIDARITATEA

FUNDATIA SOLIDARITATEA CULTURALA PENTRU ROMANIA ARS XXI
Secretariat Str. MECET 21 024083 BUCURESTI
tel/fax 021 252 13 51

Participare: Intrare libera