10 insule splendide şi uşor accesibile din România!

Oradea - 15 aprilie 2014

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Afaceri, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate, Turism

Live site

De abia aştepţi concediul. Vacanţa de vară caldă şi relaxantă. Şi parcă mereu prea scurtă... Dar dacă tot e scurtă, măcar să fie memorabilă, nu? Cu atâtea destinaţii la dispoziţie, întrebarea cea mare este - unde să mergi? Ei bine, Agenţia de Turism Terra Vista a făcut un mic sondaj printre clienţii săi şi a compilat un top al celor mai îndrăgite insule în rândul turiştilor români. Bineînţeles, sunt insule din zona Mediteranei, nu foarte departe de ţara noastră. Dar să le luăm pe rând (ordinea nu contează):

Insula Capri, Insula Gozo si Insula Santorini

Insula Capri, Insula Gozo si Insula Santorini

 Acum românii au la dispoziţie sute de oferte de vacanţă pe insule de vis, aproape de ei. Preţurile sunt foarte competitive în perioada aceasta! 

Samuel Salajan

1. Capri, Italia

Unii pot obiecta că Insula Capri este prea luxoasă, prea scumpă, însă realitatea este că e pur şi simplu magnifică şi merită toţi banii! Capri este presărată cu stânci şi grote spectaculoase, principala ei atracţie fiind Grota Albastră, o peşteră de mare inundată de o apă incredibil de albastră. În plus, pe insulă se găsesc nu mai puţin de 12 biserici şi 7 muzee şi monumente.

Apropo de preţuri, agenţia Terra Vista, datorită faptului că se concentrează mai mult pe online are costuri reduse, putand oferi unele dintre cele mai bune tarife de pe piaţă. Iar dacă profiţi de ofertele noastre last minute sau early booking, în mod garantat vei face o afacere bună!

2. Sardinia, Italia

Variată, vibrantă şi foarte frumoasă, a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, cu farmecul său mediteranean, bucătăria sa specifică, istoria şi cultura sa distinsă, este una dintre cele mai seducătoare destinaţii din Italia. Sardinia oferă zeci de atracţii turistice, printre care am aminti Gola de Gorropu - cel mai mare canion din Europa, situl arheologic Tharros, Costa Verde, localitatea Alghero şi capitala Cagliari.

3. Ischia, Italia

Cunoscută mai ales pentru peisajele sale seducătoare şi izvoarele sale termale, insula vulcanică Ischia se învecinează cu Golful Napoli, fiind înconjurată de apele azurii ale Mării Tireniene. Oraşul omonim este împărţit în două: zona istorică Ischia Ponte, având ca principală atracţie Castelul Aragon, şi centrul modern Ischia Porto, presărat cu nenumărate baruri, restaurante si buticuri.

4. Formentera, Spania

Aflată la sud de Ibiza, insula Formentera este supranumită şi „Ibiza liniştită”, datorită izolării şi calmului pe care le oferă. Este o destinaţie ideală pentru familii şi pentru iubitorii de natură care se pot relaxa pe impecabilele sale plaje cu nisip alb. De asemenea, merită văzută faleza înaltă La Mola, cu al său far. Formentera este uşor accesibilă atât de pe Insula Ibiza, cât şi de pe continent.

5. Zakynthos, Grecia

Zakynthos, denumită uneori şi Zante, este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Grecia. Zakynthos impresionează mai ales prin plajele sale cu nisip alb şi apele-i limpezi precum cristalul. Insula este cunoscută şi pentru dealurile sale înverzite şi pentru pitorescul satelor de la munte. Totuşi, pentru cine-şi doreşte şi distracţie, insula oferă suficiente cluburi şi baruri.

6. Santorini, Grecia

Insula Santorini este atât de diferită încât chiar dacă nu ai mai fost pe ea, o vei recunoaşte imediat: case construite direct pe stâncă, vopsite în alb sau în diverse culori care au la bază cenuşă vulcanică, şi ape de safir. Pe această insulă îţi vei regăsi calmul plimbându-te pe plajele vulcanice cu nisip negru. De văzut sunt şi cetăţile greceşti din Thira şi Akrotiri şi Mănăstirea Santorini din Oia.

7. Krk, Croaţia

Supranumită şi „Insula de Aur”, Krk este o destinaţie turistică populară datorită vecinătăţii sale cu Europa Occidentală, dar şi accesibilităţii sale ridicate, fiind conectată de Croaţia printr-un pod.  Turiştii vor descoperi că insula oferă peisaje foarte diferite, în nord fiind stâncoasă şi aproape stearpă, în sud oferind golfuri line, iar în centru având dealuri stâncoase şi podişuri numai  bune pentru cultivarea viţei de vie.

8. Elba, Italia

Insula Elba este cea mai mare şi mai frumoasă insulă din Arhipelagul Toscan. Este faimoasă în lume pentru că l-a găzduit pe Napoleon în timpul exilului să din 1814. Însă ce face ca Elba să fie într-adevăr populară sunt plajele sale frumoase, marea albastră şi bogăţia extraordinară a peisajelor sale. În plus, Elba este locul perfect pentru sporturi precum scufundările, drumeţiile şi ciclismul montan.

9. Mykonos, Grecia

Situată fiind în mijlocul Mării Egee, insula grecească Mykonos este poreclită „Insula Vânturilor” - şi a distracţiei, am putea adăuga noi. În fapt, Mykonos este una dintre cele mai cosmopolite (şi scumpe) insule din Grecia, fiind presărată cu cluburi în care distracţia se termină de abia în zori. Dacă însă eviţi perioada Iulie-August, Mykonos este mult mai liniştită, putând fi pe placul tău dacă doreşti să te relaxezi.

10. Gozo, Malta

Insula Gozo este a doua ca mărime din Arhipelagul Maltez, şi în comparaţie cu Insula Malta, este mai rurală, cunoscută fiind pentru dealurile sale pitoreşti, satele sale idilice, şi formaţiile sale costale, care includ şi spectaculoasa Fereastră Albastră. De asemenea, insula este un loc unde se practică mult sporturile de apă, mai ales scufundările. Insula poate fi accesată uşor luând feribotul de pe insula principală a arhipelagului.

Poţi găsi oferte pentru toate aceste destinaţii pe site-ul agenţiei Terra Vista.

Despre Terra Vista

Terra Vista este o agenţie de turism tour operatoare alcatuită din oameni motivaţi şi pregătiţi profesional, care au la bază experienţă, pasiune pentru turism, cercetare şi informare continuă. Alături de cei mai importanţi tour operatori din lume, şi prin hoteluri de renume, Agenţia Terra Vista doreşte să îţi pună la dispoziţie oferte din cele mai diversificate, inedite şi personalizate, astfel încât, călătoria ta să fie într-adevăr de neuitat!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/terra-vista/10-insule-splendide-si-usor-accesibile-din-romania