TOPCAR prezintă “Colecţia SEAT Prêt à Rouler”

Cluj-Napoca - 18 octombrie 2006

Comunicat tip General in Auto

Ca orice creator de confort şi emoţii plăcute care se respectă, Topcar, dealer-ul clujean al mărcii SEAT, a pregătit pentru pasionaţi colecţia toamnă – iarnă.

TOPCAR prezintă “Colecţia SEAT Prêt à Rouler”

Gata de drum? Autoturismele SEAT vă aşteaptă! Celebrele modele: Ibiza, Cordoba, Altea şi Toledo sunt îmbrăcate într-o ofertă atractivă: doar 7% avans prin Porsche Leasing, discounturi începând cu 7% şi un pachet de service de 4 ani aflat în tendinţe.

Designul nonconformist, calitatea materialelor, coloristica variată, accesoriile originale sunt câteva dintre argumentele colecţiei. Un alt element demn de reţinut este “linia dinamică SEAT”, pentru că este o linie la modă! Celor ce nu s-au hotărât ce model le vine bine, specialiştii Topcar le oferă consiliere în alegerea partenerului de drum cel mai potrivit.

Alături de Porsche Leasing şi Lubexpert România, distribuitor Mobil 1, Topcar îi invită pe toţi cei curioşi să încerce “Colecţia SEAT Prêt à Rouler” în Cluj Napoca, pe Calea Turzii 223.

Colecţia cu vânzare este prezentată în sowroom-ul SEAT până în 15 decembrie şi îi provoacă pe vizitatori să simtă auto emoción la volanul modelelor SEAT.

Topcar îşi menţine astfel promisiunea de a fi aproape de partenerii şi prietenii săi şi anunţă totodată intenţia de a păstra tendinţa şi în sezoanele următoare.

Despre TOPCAR

Topcar, dealer-ul clujean al marcii SEAT, există pentru toţi cei care îşi doresc o maşină de familie, fără a fi nevoiţi să renunţe la sportivitate, pasiune şi putere; pentru cei care îndraznesc să creadă că viitorul se află deja aici; pentru cei care înteleg să lase grijile mişcării în seama specialiştilor. Topcar există pentru toţi cei care iubesc SEAT!

Departament Marketing
tel. 0264 439.203
fax. 0264 403.290

topcar@topcar-seat.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/topcar/topcar-prezinta-colectia-seat-pret-a-rouler