Prezentare rezultate intermediare - sfarsitul primului an - Practica - pasi spre o cariera de succes

Iasi - 31 decembrie 2012

Comunicat tip Administrativ / Management in Educatie / Cultura

La sfârşitul primului an de implementare a proiectului POSDRU/109/2.1/G/82350, „Practica – paşi spre o carieră de succes”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în parteneriat cu FEDEI – Fundaţia pentru Dezvoltare Economică şi Integrare Europeană Iaşi, Asociaţia Patronatului Judeţean al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Iaşi şi Consorzio Sviluppo e Impresa - Italia, a invitat reprezentanţii media să participe la conferinţa de presă dedicată acestui eveniment. Cu această ocazie, au fost prezentate principalele rezultate obţinute pe parcursul primelor 12 luni de implementare (204 chestionare aplicate la nivelul IMM-urilor, studiu - “Adaptabilitatea, flexibilitatea şi integrarea studenţilor pe piaţa muncii – Trecut, prezent şi viitor”, acord cadru de parteneriat între aplicant şi mediul de afaceri, trei sesiuni de informare a studentilor cu privire la oportunităţile de efectuare a stagiilor de practică, Centru de Monitorizare şi Evaluare a Integrării Studenţilor pe piaţa muncii), precum şi activităţile ce urmează a fi întreprinse pe parcursul următoarelor 12 luni.

Investeşte în oameni !

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”

Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă” 

Titlul proiectului „Practica – paşi spre o cariera de succes”

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/109/2.1/G/82350

29 Decembrie 2012, Comunicat de presă

 La sfârşitul primului an de implementare a proiectului POSDRU/109/2.1/G/82350, „Practica – paşi spre o carieră de succes”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în parteneriat cu FEDEI – Fundaţia pentru Dezvoltare Economică şi Integrare Europeană Iaşi, Asociaţia Patronatului Judeţean al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Iaşi şi Consorzio Sviluppo e Impresa - Italia, a invitat reprezentanţii media să participe la conferinţa de presă dedicată acestui eveniment. Cu această ocazie, au fost prezentate principalele rezultate obţinute pe parcursul primelor 12 luni de implementare (204 chestionare aplicate la nivelul IMM-urilor, studiu - “Adaptabilitatea, flexibilitatea şi integrarea studenţilor pe piaţa muncii – Trecut, prezent şi viitor”, acord cadru de parteneriat între aplicant şi mediul de afaceri, trei sesiuni de informare a studentilor cu privire la oportunităţile de efectuare a stagiilor de practică, Centru de Monitorizare şi Evaluare a Integrării Studenţilor pe piaţa muncii), precum şi activităţile ce urmează a fi întreprinse pe parcursul următoarelor 12 luni.

 Evenimentul a avut loc vineri, 28 Decembrie 2012, începând cu orele 11.00 în Sala de Conferinţe Dragomir Hurmuzescu din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, Bd. Profesor Dimitrie Mangeron, nr. 21- 23, Iaşi.

 Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale studenţilor aflaţi în situaţia tranziţiei de la şcoală la viaţa activă şi, în consecinţă, îmbunătăţirea inserţiei acestora pe piaţa muncii, prin implicarea a 150 de studenţi în stagii de pregătire practică de 3 săptămâni ce se vor desfăşura pe parcursul a 8 luni.

 Proiectul se derulează pe o perioadă de 24 de luni începând cu data de 3 ianuarie 2012.

 Informaţii suplimentare cu privire la proiect, se pot obţine la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prin e-mail rectorat@staff.tuiasi.ro sau proiectid82350@gmail.com, telefon +40-232-278683, fax +40-232-237627, persoane de contact: Oana Maria Neacşu - Manager proiect şi Elena Dănilă - Asistent proiect.

 Manager proiect,

asist.univ. dr. ing. Oana Maria Neacşu

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/universitatea-tehnica-gheorghe-asachi/prezentare-rezultate-intermediare-sfarsitul-primului-an-practica-pasi-spre-o-cariera-de-succes