Familist.ro iti spune de ce aleg adolescentii si copiii sa fuga de acasa

Furia – copilul care se gandeste sa plece sau care ameninta aceasta o face din furie, furie pe care nu stie sa o gestioneze. Plecarea de acasa li se pare o solutie atat pentru a scapa de parintii nedrepti, cat si pentru a ii pedepsi exemplar: „le arat eu lor”… Iar cand parintii raspund la furia copilului tot cu furie, cu critici aspre, cu amenintari, cu pedepse si tipete, fara a incerca sa comunice cu acesta, fuga apare din ce in ce mai atractiva: este vazuta ca mod de a rezolva problema si ca mod perfect de razbunare. Copilul nu sta sa se gandeasca la consecinte – el reactioneaza. Si cu cat se simte mai furios, cu atat mai mult se va gandi sa plece.

Suferinta – insa in spatele furiei exista foarte des altceva: frecvent, copilul se simte ranit de catre parintii sai. Simte ca nu este iubit, apreciat, ascultat, inteles, simte ca parintilor nu le pasa de el cu adevarat. Astfel ca se gandeste „lasa ca ii fac eu sa le pese”…

Vinovatia si frica de consecinte – atunci cand copilul se simte vinovat de ceva anume si cand i se face frica de urmarile greselii sale, fuga de acasa incepe sa para o solutie de a scapa usor. In special cand parintii nu accepta greselile copilului, cand il critica aspru si il confrunta cu pedepse aspre, copilul se simte atat vinovat, cat si temator de urmari. Un copil deseori criticat aspru de catre parinti va ajunge chiar sa creada ca parintii o vor duce mai bine fara el; iar el va scapa de atatea critici.

Fuga de acasa – de ce ameninta copiii ca vor fugi:

Exista o diferenta intre ideea de a fugi si intre amenintarea directa a copilului ca va fugi, la fel cum exista o mare diferenta si intre o amenintare si actul propriu-zis. Multi copii ameninta sa fuga, insa majoritatea copiilor nu o vor face. Ceea ce nu inseamna ca parintele trebuie sa ignore copilul cand acesta tipa furios ca va fugi! Nu va veti ierta daca aceasta chiar se va intampla… De ce ameninta copilul?

Cel mai des, el de fapt cere ajutor, cere sprijin, cere atentie – coplesit de diverse emotii (furie, durere, vinovatie, resentimente), nu stie sa rezolve ceea ce simte, nu stie sa abordeze situatia, asa ca recurge la amenintarea ce va atrage sigur atentia parintilor sai. De aceea nu trebuie ca parintii sa ignore aceasta amenintare: trebuie sa se adreseze copilului, sa incerce sa il faca sa discute despre problema sa: „ce s-a intamplat, de ce crezi ca sa fugi rezolva ceva, ce vrei tu?”… A il lasa sa se calmeze si apoi a vorbi deschis cu el este un pas necesar – trebuie, in primul rand, sa il intrebati ce problema are; apoi, trebuie sa il intrebati de ce crede ca ar rezolva ceva prin fuga de acasa; apoi, sa il intrebati daca nu se poate rezolva situatia si altfel; apoi, sa ii explicati ca il iubiti, chiar daca a gresit cu ceva, ca vreti sa il ajutati cu problema lui si ca ati suferi mult daca ar pleca de acasa, unde este iubit si in siguranta. Nu reactionati tot cu amenintari sau cu furie la amenintarea ca va fugi! Pastrati-va calmul si incercati sa-i vorbiti deschis, reamintindu-i ca va pasa de el si ca orice problema se poate rezolva, fuga nerezolvand insa nimic. Chiar cand copilul este micut (sa spunem, 5-6 ani), nu ignorati amenintarile si vorbiti cu acesta. In plus, puteti sa ii reamintiti de ceva placut din viata sa in familie, ceva ce ati facut distractiv impreuna in ultimul timp, pentru a ii arata ca de fapt el nu vrea sa plece de acasa.

Manipulare – copilul insa poate ameninta cu fuga de acasa si ca mod de a obtine ceva de la parintii sai, de a ii manipula. Aceasta situatie este mai frecventa la copiii mai mari de 10 ani si mai ales la aceia care ameninta cu fuga de mai multe ori, atunci cand vor ceva, cand se simt nedreptatiti si cand se razvratesc impotriva regulilor. Insa nici in aceasta situatie, parintii nu ar trebui sa ignore amenintarea, nici sa reactioneze tot cu amenintari. Ei nu ar trebui, totusi, nici sa cedeze santajului, oferindu-i pe loc copilului ceea ce doreste (caci astfel va invata sa se foloseasca de aceasta tehnica). O discutie calma despre ce simte si vrea copilul, urmata de explicarea motivelor pentru care nu poate sa aiba orice si pentru care exista reguli este importanta. La fel, reasigurarea copilului ca, in pofida certurilor si neintelegerilor, el este dorit si iubit.