România, Bulgaria și Ucraina organizeză în premieră “First Black Sea International Regatta 2008”

BUCURESTI - 30 aprilie 2008

Comunicat tip General in Sport

Pentru prima dată, Marea Neagră va avea o regată internațională de yachting offshore, având ca punct de plecare Mangalia, România cu destinația Balcic, Bulgaria, în perioada 28 – 31 mai 2008.
Sub titlul “Persil Black Sea Regatta”, aceasta regată este organizată în premieră de catre Yacht Club România, cu susținerea Pontos Sailing Club Varna și cu participarea International Yacht Club Odesa, sub autoritatea Federațiilor Română și Bulgară de Yachting.

România, Bulgaria și Ucraina organizeză în premieră “First Black Sea International Regatta 2008”

Peste 40 de veliere din România, Bugaria și Ucraina, împarțite în două clase de competiție, vor pleca în cursa de 45 de mile marine pe data de 30 mai, ora 11.00, din Mangalia, în cel mai important eveniment de yachting offshore din Marea Neagră.

Yacht-urile înscrise în competiție vor fi dotate cu un modern sistem automat de transmisie prin satelit (folosit recent și la ARC – Atlantic Rally Crossing), prin care va fi posibilă vizualizarea poziției fiecăruia în timp real, prin simplă accesare a site-ului regatei (www.blacksearegatta.com).

Ținând cont de această premieră, EBU - European Broadcasting Union, organizație care cuprinde 75 de posturi TV și mijloace media din 56 de țări europene, va prelua și va difuza materiale despre “Persil Black Sea Regatta” în întreaga sa rețea internațională.

Regata se bucură de sprijinul Primăriilor din Mangalia și Balcic și este sponsorizată exclusiv de catre Henkel România, prin brandul Persil. Cu ocazia “Persil Black Sea Regatta”, Henkel anunță lansarea noului detergent Persil Gold Plus, primul detergent din lume capabil să înlature pete până acum imposibil de înlăturat.

“Persil înseamna inovație, experiențe noi și plăcute, iar de-a lungul istoriei sale de peste 100 ani, a surprins consumatorii prin modalitățile originale de a li se adresa.
În același spirit, am ales acest eveniment deosebit pentru a anunța lansarea unui detergent extraordinar - Persil Gold Plus”, a declarat Tiberiu Mercurian, Marketing Manager Divizia Detergenți, Henkel România.

Retromobil România, care în perioada 23-25 Mai organizează “Raidul Mării Negre” pe traseul București – Constanța - Mangalia - Balcic – Albena, eveniment la care vor participa 34 de mașini de colecție, este partenerul de promovare al regatei.



Despre Yacht Club Romania

FIrst Black Sea International Regatta
Mangalia - Balcic, 28-31 mai 2008
Răzvan Bucuroiu, Press Officer-Yacht Club Romania
razvan.bucuroiu@ycr.ro, mobil: +40722628255


razvan.bucuroiu@ycr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/yacht-club-romania/romania-bulgaria-si-ucraina-organizeza-in-premiera-first-black-sea-international-regatta-2008