Coalitia Grivco in frunte cu Adrian Nastase vrea un Birou Permanent alternativ!

BUCURESTI - 29 noiembrie 2010

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Social

Deputatul democrat liberal Dan-Radu Zatreanu considera ca Adrian Nastase trebuie sa fie sanctionat pentru incercarea de a duce in derizoriu organismele Camerei Deputatilor din simplul motiv ca nu le poate controla.

 Se vede treaba ca Adrian Nastase nu prea a fost obisnuit cu democratia! 

Dan-Radu Zatreanu

"Nu este admisibil sa te folosesti de o prevedere a regulamentului Camerei Deputatilor pentru a distruge, si nu pentru a construi. Nu la asta s-a referit legiuitorul, ca patru membri ai Biroului permanent pot face ei cand vor o sedinta, la bar, pe hol sau in lift! Un profesor de drept ar trebui sa stie ca nu doar litera legii conteaza, ci mai degraba spiritul ei"- a aratat deputatul democrat-liberal.

Va reamintim ca Adrian Nastase a convocat la sfarsitul saptamanii trecute, alaturi de alti 3 membri ai grupului PSD+PC+PNL, o sedinta a Biroului Permanent, in conditiile in care sedinta era convocata deja, o ora mai tarziu, de catre Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, care, din totdeauna, conform Regulamentului Camerei, face convocarile pentru sedintele Biroului Permanent. "Mai grav este ca, dupa acel incident, care ar fi putut fi trecut, cum spunea si domnul deputat Mircea Toader, liderul grupului nostru, la capitolul umor involuntar sau mondenitati, profesorul de drept Adrian Nastase a lansat ideea ca se vor constitui intr-un al doilea birou permanent, si ca, din aceasta saptamana, Camera Deputatilor va avea doua birouri permanente! Aceasta inseamna promovarea anarhiei! Nu este o atitudine de parlamentar si de aceea cred ca trebuie sanctionat acest act care incalca flagrant disciplina, regulamentul si cutumele Camerei Deputatilor! Cred ca ei inteleg prin acest birou permenent din umbra,  un mod de a boicota sedintele Camerei. Dar nu pentru asta au fost alesi, nu pentru asta sunt platiti din banul public! Sa participe la sedinte si sa-si sustina cauzele, dar sa se supuna apoi votului majoritatii! Aceasta este regula jocului democratic. Dar se vede treaba ca Adrian Nastase nu prea a fost obisnuit cu democratia" - a incheiat deputatul Dan-Radu Zatreanu.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/zebra-media-advertising/coalitia-grivco-in-frunte-cu-adrian-nastase-vrea-un-birou-permanent-alternativ