Acasa.ro se repozitioneaza ca portal de lifestyle

BUCURESTI - 13 noiembrie 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Portalul acasa.ro are incepand de astazi o noua identitate grafica si o noua pozitionare, comunicata fara echivoc de sloganul: 'home.life.style'. Acasa.ro, detinut de Acasa Media, se pozitioneaza astfel ca portal de home lifestyle, aducand pe partea de continut informatii utile si complete pentru persoanele preocupate de calitatea vietii de acasa.

Acasa.ro se repozitioneaza ca portal de lifestyle

Noul logo contine doua simboluri grafice combinate, inima si acoperisul, care duc cu gandul la emotii pozitive, la dragostea pentru camin si la caldura pe care acesta o evoca, traducand astfel valorile brandului intr-un mod foarte simplu si uman.

'Noul concept reprezinta promisiunea de focus pe oameni si familii, pe nevoile lor si pe modul in care isi organizeaza viata in camin. Incercam sa ne asiguram ca in noul acasa.ro gasesc informatiile de care au nevoie acasa: de la retete culinare, bricolaj, gradinarit, idei din domeniul home&deco, comparatii si review-uri de electrocasnice, si pana la program tv, cinema si alte propuneri de petrecere a timpului liber in familie' a detaliat Camelia Ionita-Manzatu, product manager acasa.ro.

'In plus fata de sectiunile care raspund preocuparilor din zona caminului, am adaugat portalului o componenta de social networking, numita vecini.acasa.ro, care se traduce prin existenta unui concept nou pe piata .ro: conectarea si interactiunea online cu vecinii de cartier', a precizat Daniel Dragomir, CEO Acasa Media.

Ideea de “comunitate de vecini” promovata de acasa.ro propune mai mult decat clasica socializare cu ceilalti membri din retea, sugerati de aplicatie pe criterii de proximitate spatiala si invita 'vecinii' sa faca schimb de servicii, cu ajutorul unor instrumente specifice.

Serviciile satelit ale portalului (cautabona.ro, cautamenajera.ro) intaresc si ele noua pozitionare, de portal 'pentru acasa', ajutand familiile ocupate sa isi gaseasca ajutoare in camin, bone si menajere.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/acasa-media/acasa-ro-se-repozitioneaza-ca-portal-de-lifestyle