Cum supraviețuiesc agențiile de turism ce fac incoming în România

BUCURESTI - 28 octombrie 2020

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Oak Tree Travel SRL este societatea care deține agenția de turism Romania Guided Tours. După cum sugerează și numele, agenția de turism organizează excursii ghidate în România, adresându-se cu precădere turiștilor străini. Este vorba de inbound tourism sau turism de incoming.

Agentii de turism

Agentii de turism

Legatura cu turismul a început acum 7 ani, când fondatorul afacerii a devenit ghid de turism. Ceea ce a început mai mult ca un hobby și cel mult o ocupație de weekend, s-a transformat ușor-ușor într-o activitate foarte serioasă. "Am început cu tururi ghidate în Sibiu, orașul unde avem sediull, și m-am extins apoi cu excursii din Sibiu în toată Transilvania."

În 2018, după o carieră de 13 ani de corporatist, am trecut în banca cealaltă, a antreprenorului. Am aplicat la un program de finanțare pentru start-up-uri, iar proiectul meu a fost aprobat spre finanțare. Așa a luat ființa Romania Guided Tours.

Primul an de activitate a fost unul foarte bun, cu pachete turistice organizate de agenție ce au acoperit întregul sezon turistic. "O particularitate a ceea ce facem noi este că noi organizam pachetul în cele mai mici detalii: punem laolalta toate serviciile turistice de care are nevoie turistul: transport, cazare, masă. Nu vindem pachete ale altor tour-operatori, vindem și operăm propriile noastre pachete. Cel mai important element, ghidul de turism este punctul căruia îi acordăm o atenție deosebită. El este cel care face diferența dintre un sejur bun și unul cu factor woow. În plus, noi încercăm să introducem mereu în program destinații mai puțin cunoscute, dar care să-i ofere turistului străin imaginea României autentice, cea dincolo de ghidurile turistice. Preferăm ori de câte ori este posibil să vizităm gospodării din zonele rurale are țării, să luăm masa la localnici, să facilităm interacțiunea acestora cu turiștii nostri."

Clienții agenției vin din toată lumea. "Am avut turiști din țări exotice, unele pe care greu le-am găsi pe hartă: Mauritius, Bangladesh, Ecuador, Panama sunt câteva din numele care îmi vin acum în minte."

Anul 2020 a lovit și activitatea agenției în mod dramatic. Practic, toate pachetele programate începând din aprilie au fost anulate. Fără să aibă certitudinea unei reveniri a turismului internațional foarte curând, agenția s-a orientat către piața internă. "Începând cu luna aprilie ne-am concentrat aproape exclusiv pentru dezvoltarea unui portofoliu de produse adresate turiștilor români. Primul lucru ce l-am făcut a fost listatea variantelor în limba română a site-urilor noastre de promovare. Rezultatele, deși timide, nu au încetat să apară. În luna august am avut primele excursii cu turiști români. Nu au fost grupuri mari, pentru că nu ne adresăm acestei categorii de clientelă. În plus, este mult mai bine în această perioadă din punct de vedere a diminuării riscului de infectare să lucrăm cu grupuri restrânse, de maxim 7 persoane. Este vorba de membrii aceleiași familii sau grup de prieteni."

"Anul viitor îl vedem tot sub semnul incertitudinii. Dar nu vom sta cu mâinile în sân. Avem deja puse la punct produse care promoveaza drumețiile prin satele și munții Transilvaniei. Promovăm astfel vacanțe active, unde turiștii nostri își mențin sau îmbunătățesc condiția fizică, dar de unde au și multe de învățat. Ne aducem astfel aportul nostru la lupta împotriva noului coronavirus, prin creșterea imunității și imbunătățirea stării de spirit a viitorilor clienți ai noștri."

România Guided Tours este o agenție de turism organizatorare, autorizată de Ministerul Turismului. Societatea deține și un microbuz de transport persoane, de 9 locuri, autorizat pentru transport în regim de închiriere. Proprietarul agenției este și ghid de turism, iar cele mai multe dintre sejururile organizate de agenție sunt conduse de acesta.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/acasa-media/cum-supravietuiesc-agentiile-de-turism-ce-fac-incoming-in-romania