Intrarom anunţă implementarea primului pilot Smart City

BUCURESTI - 30 octombrie 2018

Comunicat tip General in Afaceri, Tehnologie

Pilotul a fost implementat în cadrul proiectului Alba Iulia Smart City 2018, parte a politicii de
dezvoltare și promovare a orașului

.

.

Bucureşti -30 octombrie 2018: Intrarom, subsidiara romanească a Intracom Telecom, anunţă implementarea cu succes a primului pilot Smart City din România, la Alba Iulia. Pilotul a fost lansat în cadrul evenimentului „Dezbatere Naţională Smart City - Alba Iulia 2018”, desfăşurat în perioada 8-9 octombrie la Alba Iulia şi organizat în colaborare cu municipalitatea albaiuliană, cu scopul de a promova și susține conceptul de comunitate inteligentă, în contextul celebrării centenarului românesc.

Evenimentul recunoaște implicarea și eforturile depuse de municipalitate, organisme guvernamentale și companii pentru dezvoltarea comunității Smart City din Alba Iulia, fiind prima inițiativă de acest gen din România.

Împreună cu echipa de implementare a proiectului Alba Iulia Smart City, invitaţi din toată ţara şi participanţii la eveniment au vizionat şi testat, alături de reprezentanții companiei Intrarom, o serie de soluții Smart City care revoluționează infrastructura oraşului Alba Iulia.

INTRAROM pune la dispoziția municipalității testarea unei soluții complete de iluminare inteligentă, care combină eficiența tehnologiei LED cu avantajele unui gateway de comunicații multifuncțional şi care facilitează interconectarea cu un număr impresionant de echipamente și senzori IoT (Internet of Things). Mai precis, soluțiile implementate de către Intrarom în parcarea din faţa stadionului din Alba Iulia constau dintr-un număr de stâlpi de iluminare cu LED-uri, având multiple componente. Echipați cu senzori multifuncționali, stâlpii integrează funcționalități ce asigură parcare inteligentă, monitorizare a nivelului de mediu și de zgomot, monitorizare a traficului, alarmă SOS și conectivitate gratuită Wi-Fi pentru persoanele aflate în zonă.

Toate echipamentele și serviciile descrise mai sus sunt gestionate în platforma unificată de orchestrare IoT(uiTOP) a companiei, care le integrează prin intermediul API-urilor deschise, oferind o vizualizare de 360 de grade a tuturor dispozitivelor inteligente conectate, permițând astfel o monitorizare completă și controlul operațiilor și serviciilor orașului. Platforma nu prevede nici limitări, nici restricții asupra producătorilor de echipamente și permite integrarea diferitelor soluții care susțin tehnologii de conectivitate multiple între ecosistemele inteligente în expansiune continuă.

Dl. Nicolaie Moldovan, City Manager Alba Iulia, a declarat: „Câteva dintre ideile bune testate în proiectul pilot se regăsesc deja în proiecte de zeci de milioane de euro pe care Primăria din Alba Iulia le-a depus spre finanțare și pentru care am bătut la ușile autorităților de management, în special la cea care gestionează programul de dezvoltare regional și am depus două proiecte pentru iluminat inteligent în principalele zone ale orașului, iar al treilea este în pregătire pentru finanțare. Dacă toate proiectele ar fi aprobate pentru finanțare, am avea 70 % din suprafața orașului acoperită cu iluminat inteligent.

Dl. George Roussos, Directorul Executiv Intrarom, a declarat: „Prin această implementare pilot demonstrăm abordarea holistică a conceptului Smart City și oferim comunității locale posibilitatea de a testa valoarea adăugată  a dispozitivelor noastre multifuncționale. Oferta Smart City a companiei Intrarom abordează aspectele critice ale mediului urban într-un mod cuprinzător, prin utilizarea unei platforme complexe inteligente, care permite transformarea infrastructurii existente de iluminat public într-o rețea inteligentă. Așteptăm cu nerăbdare să contribuim cu ofertele și expertiza noastră în viitoarele proiecte Smart Cities de pe piața românească”.


Despre Intrarom

Intrarom, subsidiara a Intracom Telecom, şi-a consolidat în mod constant poziţia de vendor important al pietei de telecomunicatii din România şi în prezent are aproximativ 300 de angajaţi şi o suprafaţă industrială totală de 33.000 mp. Susţinută de o infrastructură solidă care are la bază o investiţie de 24 milioane de euro, experienţa companiei acoperă următoarele linii de business: soluţii la cheie pentru companii din sectorul telecomunicatii, soluţii integrate IT&C pentru sectorul public, aplicaţii personalizate si solutii pentru utilităţi şi bănci, precum si productia de echipemante de telecomunicaţii. 

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați www.intrarom.ro

Informatii pentru presa: Magda Mischie – Marketing & Communications Manager

Phone: +40.21.20.40.960; Email: 

magdam@intrarom.ro, www.intrarom.ro

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/acasa-media/intrarom-anunta-implementarea-primului-pilot-smart-city