Eroii din basmele românești într-o aventură epică

BUCURESTI - 11 noiembrie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment

Eroii din basmele românești pornesc într-o aventură epică în jocul de societate 100% românesc Regatul lui Enroh.

Regatul lui Enroh

Regatul lui Enroh

În noiembrie 2021 se lansează cel mai nou joc de societate: Regatul lui Enroh, un concept 100% românesc, produs în România. Vă invităm într-o lume fascinantă a eroilor din basmele româneşti, cu locuri, expresii, obiceiuri şi tradiţii din mitologia noastră, unde fiecare personaj are o poveste, unde norocul te poartă pe căi întotdeauna altfel, iar inspiraţia dar şi strategia te îndrumă către un cristal magic, ce ascunde secretul poveştilor româneşti: “Tinereţe fără bătrâneţe”.

Eroii din basmele românești își dau întâlnire în Regatul lui Enroh, un loc magic ce ascunde cea mai râvnită nestemată: “Tinerețe fără bătrânețe”. Fii strategul echipei formate din 12 caractere 3D fantastice din Ținutul Basmelor: Spiriduși, Viteji, Barbă-Cot, Ursitoare, Verde Împărat, Uriaș,  Zâna Zânelor, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Solomonar, Calul Năzdrăvan, Pasărea Măiastră sau poți alege să conduci cele 12 creaturi fantastice din Celălalt Tărâm: Strigoi, Pricolici, Știma Apelor, Baba Cloanța, Căpcăun, Zmeu, Scorpie, Muma Pădurii, Balaur, Corcoaia, Zgripțuroaica sau Vârcolac.

Regatul lui Enroh este un joc de societate și conține:

1 hartă

2 machete personaje

36 cartonașe cu eroi

88 cartonașe speciale

16 cartonașe cuceriri

48 bănuți

2 zaruri

instrucțiuni de joc

 

Regatul lui Enroh dezvoltă abilitățile de strategie, educație financiară și utilizarea corectă a resurselor. Toate acestea într-un mod foarte distractiv, fac din acest joc de societate un mod plăcut de a-ți petrece timpul liber, alături de prieteni sau familie.

Povestea personajelor, o mini carte pe care o veți primi odată cu jocul de societate și intrucțiunile, îți va arăta o altă față a eroilor negativi din basme.

 

Descoperă un joc de societate provocator, plin de elemente ce le purtăm din moși-stămoși: deochi, blestem, paparudă, noroc chior, leac, horă, coșar, descântec și multe altele. Eroi din Ținutul Basmelor, Celălalt Tărâm, Zone periculoase ca Văgăuna Babei Hârca, Valea Sânzienelor, Focul lui Sumedru sau Brehnele Pădurii, fac din Regatul lui Enroh un joc pentru copii, dar și pentru adulți.

Jocul ce urmează să se lanseze în Noiembrie 2021 se adresează copiilor peste 14 ani, iar extensia acestui joc (care permite 4 jucători) se va lansa la începutul anului viitor. O versiune simplificată, Junior, se va adresa copiilor 6+, va putea fi jucat direct în 4 jucători și se va lansa de asemenea la începutul anului 2022.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-edcora/eroii-din-basmele-romanesti-intr-o-aventura-epica