Seminar dedicat Eficienţei Energetice la Ramnicu Valcea

BUCURESTI - 25 octombrie 2005

Comunicat tip General in Industrie

Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Agenţia Română pentru Conservarea Energiei, anunţă că miercuri, 27 octombrie 2005, va avea loc în municipiul Râmnicu Vâlcea, seminarul cu tema „Aplicarea Legislaţiei în domeniul Eficienţei Energetice - ALEE”.

Evenimentul, organizat de Filiala Teritorială Sibiu a Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei, în colaborare cu Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea, este dedicat atât marilor consumatori industriali, cât şi autorităţilor publice locale din judeţul Vâlcea.

Participanţilor la această manifestare, urmează a le fi oferite informaţii cu privire la responsabilităţile ce le revin în domeniul eficienţei energetice, potrivit legislaţiei în vigoare, la posibilităţile de finanţare a proiectelor de eficienţă energetică de punere în valoare a potenţialului energetic şi de promovare a resurselor regenerabile la nivelul comunităţilor locale.

La seminar şi-au anunţat participarea: Anuţa HANDORESCU - prefectul Judeţului Vâlcea, Dumitru BUŞE - preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Mircea GUTĂU - primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, Gheorghe IORDACHE - primarul municipiului Drăgăşani. Reprezentanţi ai Primăriilor oraşelor, Băile Govora, Olăneşti, Călimăneşti, Horezu, Brezoi şi Ocnele Mari.

De asemenea, la acest eveniment urmează a mai participa şi reprezentanţi ai, Direcţiei de Sănătate Publică Ramnicu Vâlcea, Spitalul Judeţean Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Agenţia de Mediu Vâlcea, ACVARIM SA Ramnicu Vâlcea, ETA SA Ramnicu Vâlcea, CET Govora, OLTCHIM SA Ramnicu Vâlcea, ELVILA SA Ramnicu Vâlcea, VEL PITAR SA Ramnicu Vâlcea, VILMAR SA Ramnicu Vâlcea, UZINELE SODICE GOVORA, HIDROELECTRICA SA – Filiala Electrocentrale Rm. Vâlcea, BOROMIR IND. Ramnicu Vâlcea.

Prin organizarea unor astfel de acţiuni, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei dovedeşte că este consecventă misiunii care i-a fost încredinţată şi este preocupată în permanenţă de găsirea de noi soluţii pentru dezvoltarea de noi parteneriate în vederea îndeplinirii rolului pentru care a fost creată. Este cunoscut faptul că utilizarea eficientă a energiei şi valorificarea, pe scară largă a surselor regenerabile de energie permit reducerea consumurilor de energie şi resurse energetice primare, cu efecte benefice asupra:
□dezvoltării economice şi sociale;
□conservării resurselor naturale;
□reducerii impactului activităţilor economice asupra mediului, prin diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Despre Agentia Romana pentru Conservarea Energiei

Evenimentul va avea loc în Sala de Şedinţe a Prefecturii cu incepere de la ora 10.00.
Catalin - Ion OPRESCU

Ofiter de presa
oprescu@arceonline.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-romana-pentru-conservarea-energiei/seminar-dedicat-eficientei-energetice-la-ramnicu-valcea