Eveniment editorial: lansarea cărții Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică

BUCURESTI - 21 septembrie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Asociația Identitate Culturală Contemporană ( AICC ) și Revista Historia organizează joi, 1 octombrie, evenimentul de lansare al volumului Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, semnat de dr. Leonard Velcescu și apărut la Editura Academiei Române. Programul va cuprinde intervenții ale autorului, precum și ale unor personalități importante ale mediului cultural din România. Moderatorul evenimentului va fi Ion M. Ioniță – redactor-șef Revista Historia.

Eveniment editorial: lansarea cărții   Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică

Lansarea va avea loc la sala ARCUB Batiște din București, începând cu ora 18.00. Participarea se face numai pe baza unei înscrieri prealabile, în limita locurilor disponibile, la adresa 1octombrie2015@gmail.com. Este necesară confirmarea organizatorilor.

Volumul reprezintă o variantă revizuită și adăugită a tezei cu care Leonard Velcescu, cercetător în istoria artei, a obținut titlul de doctor la École Pratique des Hautes Études, Sorbona (2000). Cartea, în varianta ei în limba franceză, a obținut în 2012 premiul Eudoxiu Hurmuzachi al Academiei Române

Dr. Leonard Velcescu, cercetător în cadrul Universităţii Perpignan (Franţa), studiază de mai bine de 20 de ani statuile de daci realizate de sculptori romani. Este vorba despre lucrări realizate ȋn timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr), perioadă considerată de istorici apogeul artei romane. Puțin cunoscute în România, statuile, de mare valoare artistică, au fost iniţial create pentru a ȋmpodobi Forul lui Traian. Astăzi, ele se află în diferite muzee celebre din întreaga lume: Paris, Versailles, Florenţa, Londra, New York sau Ierusalim.

Leonard Velcescu este preşedinte de onoare al AICC, alături de care a conceput muzeul virtual www.statuidedaci.ro. Portalul prezintă fotografii şi descrieri ale statuilor studiate  de prof. Leonard Velcescu, precum şi detalii despre locurile în care acestea se află. AICC a dezvoltat și aplicația mobilă Statui de daci , care poate fi descărcată gratuit de pe Play Strore și iTunes.