Studentii romani sarbatoresc internationalismul alaturi de AIESEC!

BUCURESTI - 10 martie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Peste 5000 de tineri romani sunt asteptati luni, 16 martie intre orele 12.00 si 18.00 in piata George Enescu din Bucuresti, in fata Ateneului Roman, pentru a sarbatori diversitatea culturala impreuna cu 200 de tineri internationali din 46 de tari din Europa si America de Nord in cadrul evenimentului “Sat Global “ ( Global Village). Evenimentul este organizat de AIESEC Bucuresti in colaborare cu Primaria Generala a Municipiului Bucuresti.

Daca in 2007 la Satul Global organizat de AIESEC Bucuresti cu ocazia Congresului International al Trainerilor (ITC) faceam “ocolul pamantului in 0 km”, pe 16 martie 2009 bucurestenii sunt provocati sa isi raspunda la intrebarea : “Tu cate tari poti vizita intr-o singura zi?”.

'Conferintele din cele 10 tari in care am fost in ultimii trei ani m-au invatat ca oricat de multe ai crede ca stii despre o tara si poporul ei, nimic nu se compara cu sansa de a le experimenta, direct prin oamenii de acolo. Daca ati fost vreodata la o degustare de vin o sa intelegeti de ce Global Village e asemeni unei degustari de culturi, obiceiuri si feluri de 'a fi'. Iti poate placea unul mai mult si sa poposesti acolo vreme mai indelungata...sau te poti lasa furat de diversitatea experimentarii tuturor. Aveti 6 ore sa alegeti. Bucurati-va de experienta!' afirma Oana Toiu, Presedinte AIESEC Bucuresti.

Efervescenta culturala a zilei, muzica, costumele populare specifice fiecarei natiuni si traditiile culinare vor da startul Congresului International EuroXpro2009, ce are loc anul acesta in Romania, la Mangalia intre 17 si 22 Martie. Pe langa Satul Global, Summit-ul tinerilor lideri AIESEC din 46 de tari in Romania este precedat si de un alt eveniment de amploare in Bucuresti, la Salla Dales, acolo unde va avea loc “World Student Café”. Asadar, in dimineata zilei de Marti, 17 Martie, 200 de studenti romani sunt asteptati sa dezbata la mese rotunde impreuna cu cei 200 de tineri internationali teme de interes bazate pe diferentele culturale.

Gala de deschidere a Congresului International EuroXpro2009 aduna 800 de invitati in Sala Mare a Teatrului National din Capitala in seara zilei de Luni, 16 Martie,la orele 20.00. Ceremonia Oficiala este organizata de catre AIESEC Bucuresti cu sprijinul BRD-Groupe Societe Generale si sustinuta de Inbev Romania SA, Agricola Stirbey si Ideea Tour. La eveniment vor fi prezenti Paula Selling si Corul de Copii Radio.

Pentru mai multe infomatii poate fi accesat siteul www.euroxpro.ro .

Despre AIESEC Bucuresti

AIESEC este cea mai mare organizatie internationala de tineri studenti, prezenta in peste 100 de tari si teritorii, cu peste 40.000 de membri şi 61 de ani de existenta. Scopul AIESEC este dezvoltarea liderilor care sa aiba mai tarziu impactul necesar in societate. In Bucuresti AIESEC are o experienta de 19 ani in proiecte dedicate tinerilor, activitati menite sa le stimuleze implicarea activa in comunitatea locala si sa le dezvolte calitatile şi abilitatile.

Diana Zaharia

Vice-Presedinte Comunicare EuroXpro
tel: 0742 82 63 76
dyana.zaharia@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/aiesec-bucuresti/studentii-romani-sarbatoresc-internationalismul-alaturi-de-aiesec