Akcees şi Rompetrol – împreună pentru educaţia antreprenorială a tinerilor români

BUCURESTI - 16 iulie 2012

Comunicat tip General in CSR

În contextul instabilităţii economice şi politice a României, companiile responsabile continuă să investească în dezvoltarea profesională a tinerilor prin susţinere iniţiativelor antreprenoriale ale acestora. Rompetrol susţine ideile inovative şi creează valoare susţinând tinerii curajoşi, creativi şi determinaţi care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu. Aceştia vor beneficia de burse Rompetrol pentru a participa la Start Me Up , şcoală de vară marca Akcees care oferă participanţilor şansa de a face un pas concret pentru a construi afacerea pe care şi-o doresc.

Akcees şi Rompetrol – împreună pentru educaţia antreprenorială a tinerilor români

Akcees organizează în perioada 22 – 28 iulie la Pensiunea White Horse din Predeal şcoala de antreprenoriat Start Me Up. Evenimentul se adresează studenţilor cu rezultate academice deosebite şi va beneficia de suportul unui trainer internaţional, dar şi al unora dintre cei mai apreciaţi antreprenori şi investitori din România.

„Rompetrol s-a angajat să contribuie la dezvoltarea educaţiei şi culturii prin promovarea spiritului inovator, de leadership, şi prin încurajarea iniţiativelor antreprenoriale în rândul tinerilor. Ne dorim ca parteneriatul cu organizaţia Akcees şi această şcoală de vară să creeze noi oportunităţi pentru tinerii talentaţi care doresc să devină antreprenori de succes” – declară Alexey Golovin, Director Marketing şi Comunicare Rompetrol Group.

Trainer în cadrul Start Me Up este Daniel Ramamoorthy, CFO, consultant în domeniul investiţiilor şi antreprenor serial, co-fondator al Daedalus – cel mai mare Youth Entrepreneurship Hub din lume. Pe parcursul celor 5 zile ale şcolii de vara Start Me Up, participanţii vor selecta o idee, vor realiza un plan de afaceri şi îşi vor valida conceptul de business prin prezentarea lui în faţa unui juriu de specialitate.

În plus, participanţii vor avea ocazia să cunoască poveştile de succes ale unora dintre cei mai apreciaţi antreprenori din România, printre care se numără Peter Barta (Director Executiv Fundaţia Post-Privatizare), Dragoş Anastasiu (Preşedinte Eurolines şi TUI Travel Center), Bogdan Iordache (co-fondator How to Web), George Lemnaru (co-fondator eRepublika şi Naturaplant.ro), Bogdan Grosu (fondator Grosu & Asociaţii), sau Niels Schnecker (om de afaceri, analist economic, colonel în retragere al US Air Force şi om de televiziune).

Bursele pentru participarea la Start Me Up se adresează tinerilor pasionaţi de antreprenoriat care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu. Acestea acoperă integral participarea la sesiunile de training şi toate materialele de curs, cazare 6 nopţi la White Horse, Predeal în regim de pensiune completă, consiliere şi suport gratuit timp de 1 an după absolvirea programului, dar şi discounturi la evenimentele Akcees şi cele ale partenerilor. 15 dintre locurile disponibile la Start Me Up vor fi finanţate cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, SAP România, Rompetrol, Fundaţia Post-Privatizare, Microsoft şi Prove PR.

Start Me Up este un eveniment organizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, SAP România, Rompetrol, Microsoft, Fundaţia Post-Privatizare, School for Startups România şi Prove PR, şi al partenerilor logistici Pensiunea White Horse şi Red Bull.

Despre Akcees Education

Akcees este o organizatie non-profit care isi propune sa contribuie la dezvoltarea profesionala a tinerilor romani si sa dezvolte o cultura antreprenoriala in randul acestora.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/akcees-education/akcees-i-rompetrol-mpreun-pentru-educaia-antreprenorial-a-tinerilor-romni