ONRC a derulat cursurile de legislație fiscală și achiziții publice finanţate din fonduri europene

BUCURESTI - 17 decembrie 2020

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în calitate de beneficiar al proiectului „Consolidarea capacității instituționale a Oficiului Național al Registrului Comerțului, a sistemului registrului comerțului și a sistemului de publicitate legală”, cod SIPOCA456/cod MySMIS119317 - cofinanțat din Fondul Social European selectat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, a desfășurat cursuri de formare profesională privind aplicarea legislației fiscale și sistemul achizițiilor publice.

Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC)

Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC)

Astfel, 30 de angajați ai ONRC au participat la cursurile de pregătire profesională în domeniul achizițiilor publice în cadrul cărora au fost abordate teme precum:

-      instituțiile implicate în procedura achizițiilor publice;

-      modalități de realizare a achizițiilor;

-      transpunerea în legislația națională a directivelor europene din domeniul achizițiilor și concesiunii;

-      modalități de estimare a valorii contractelor;

-      etapele de desfășurare a achiziției publice în funcție de procedura de atribuire.

În cadrul cursului privind aplicarea legislației fiscale au fost abordate teme precum:

-      depunerea situațiilor financiare;

-      măsuri financiare în domeniul bugetar;

-      modificări ale codului fiscal;

-      sistemul național de raportare;

-      bugetul instituției publice; 

-      controlul financiar preventiv.

La curs au participat 30 de angajați ai Oficiului Național al Registrului Comerțului și ai oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale.

 

În cadrul cursurilor au fost incluse prezentări ale principiilor orizontale asumate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin contractul de finanţare -  „Egalitatea de şanse” şi „Dezvoltarea durabilă” - pentru a conștientiza participanţii de importanţa acestor subiecte în activitatea lor curentă. Totodată, în cadrul proiectului, este asigurată participarea egală, fără nici un fel de discriminare a personalului, la toate activitățile și reuniunile.

 

Obiectivul general al proiectului este realizarea și implementarea unui sistem eficient și performant pentru „Consolidarea capacității instituționale a Oficiului Național al Registrului Comerțului, a sistemului registrului comerțului și a sistemului de publicitate legală”.

Scopul proiectului este de a sprijini ONRC pentru a crește calitatea serviciilor furnizate, a îmbunătăți accesul la justiție, a spori transparența, etica și integritatea la nivelul sistemului judiciar.

 

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

    - cunoștințe profesionale și abilități îmbunătățite la nivelul sistemului judiciar, în special în ceea ce privește codurile juridice;
    - gradul crescut de transparență și integritate la nivelul sistemului judiciar, conform celor mai bune practici în materie;
    - implementarea și certificarea unui sistem de management al calității conform standardului ISO 9001 pentru întreaga instituție.

 

Data de începere a proiectului: 06.06.2018

Perioada de implementare: 36 luni

Valoarea proiectului (LEI): 31.794.963,25

Valoarea cofinanțării Uniunii Europene (LEI): 26.702.638,33

Date de contact: presa@onrc.ro, onrc@onrc.ro 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/alma-total-solutions-srl/onrc-a-derulat-cursurile-de-legislatie-fiscala-si-achizitii-publice-finantate-din-fonduri-europene