ONRC demarează cursurile de Control Intern Managerial și de Cod Civil finanțate din fonduri europene

BUCURESTI - 10 mai 2019

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica

Oficiul Național al Registrului Comerțului în calitate de beneficiar al proiectului „Consolidarea capacității instituționale a Oficiului Național al Registrului Comerțului, a sistemului registrului comerțului și a sistemului de publicitate legală”, cod SIPOCA456/cod MySMIS119317 - cofinanțat din Fondul Social European selectat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, derulat de Oficiul Național al Registrului Comerțului în calitate de beneficiar, demarează cursurile de Control Intern Managerial și de Cod civil.

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC)

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC)

Astfel, în luna mai vor participa la cursuri de pregătire profesională 80 de salariați:

- 60 de salariați își vor aprofunda cunoștințele în domeniul controlului intern managerial care cuprinde o tematică legată de aprofundarea OSGG nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, cu accent pe:

• responsabilitățile conducătorilor entităților publice;

• dezvoltarea sistemului de control intern managerial prin organizarea comisiei pentru monitorizarea, coordonarea și îndrumarea metodologică a implementării și dezvoltării sistemului;

• modalitatea de elaborare a Programului de dezvoltare a controlului intern managerial; planificarea activităților pentru implementarea controlului intern managerial; exemple de obiective, indicatori de performanţă; erori posibile privind elaborarea programului pentru dezvoltare;

• procedurile referitoare la integritate, valorile etice, evitarea conflictelor de interese, prevenirea și raportarea fraudelor, actelor de corupție și semnalarea neregularităților;

• evaluarea performanțelor profesionale pe baza obiectivelor anuale individuale și planului de pregătire;

• stabilirea indicatorilor de performanță;

• identificarea riscurilor și modalităților de diminuare sau eliminare a acestora;

- 20 de salariați vor participa la cursurile organizate pentru aprofundarea noului Cod civil. În cadrul cursului vor fi dezbătute, cu predilecție, teme care implică specificul instituției noastre, precum: persoana juridică, noțiunile de profesionist și de întreprindere, dreptul de proprietate publică, dreptul de proprietate privată, contracte speciale, noţiuni legate de executarea obligaţiilor, transmisiunea și transformarea obligațiilor, dar şi noțiuni generale referitoare la succesiune, cum ar fi: nedemnitatea succesorală, principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii, reprezentarea succesorală.

În cadrul fiecărei sesiuni va fi inclusă o prezentare a temei orizontale „Dezvoltare durabilă, egalitate de şanse şi protecţia mediului” pentru a conștientiza participanţii de importanţa acestor subiecte în activitatea lor curentă. Astfel, prezentarea va include: o secțiune cu privire la importanța protecției mediului și dezvoltării durabile, problemele de mediu și tema schimbărilor climatice; o secțiune de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați, a egalității de șanse pentru toți, fără discriminare în funcție de gen, rasă, origine etnică, religie, handicap, vârstă, orientare sexuală. Totodată, în cadrul proiectului, este asigurată participarea egală, fără nici un fel de discriminare, la toate activitățile și reuniunile.

Obiectivul general al proiectului este realizarea și implementarea unui sistem eficient și performant pentru „Consolidarea capacității instituționale a Oficiului Național al Registrului Comerțului, a sistemului registrului comerțului și a sistemului de publicitate legală”. Scopul proiectului este de a sprijini ONRC pentru a crește calitatea serviciilor furnizate, a îmbunătăți accesul la justiție, a spori transparența, etica și integritatea la nivelul sistemului judiciar.

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

- cunoștințe profesionale și abilități îmbunătățite la nivelul sistemului judiciar, în special în ceea ce privește noile coduri juridice;

- gradul crescut de transparență și integritate la nivelul sistemului judiciar, conform celor mai bune practici în materie;

- implementarea și certificarea unui sistem de management al calității conform standardului ISO 9001 pentru întreaga instituție.

Data de începere a proiectului: 06.06.2018

Perioada de implementare: 24 luni

Valoarea proiectului (LEI): 31.794.963,25

Valoarea cofinanțării Uniunii Europene (LEI): 26.702.638,33

Date de contact: presa@onrc.ro, onrc@onrc.ro