Alstom va construi in Algeria prima centrala pe gaze cu turbine GT26 cu o capacitate de 1200 MW

BUCURESTI - 6 decembrie 2007

Comunicat tip General in Industrie

Un consortiu condus de Alstom a castigat un contract de peste 1,3 miliarde euro pentru compania de electricitate si gaze Sonelgaz (Société Nationale de l’Electricité et du Gaz) pentru construirea unei centrale pe gaze de 1200 MW. Aceasta prima centrala cu ciclu combinat din Algeria, avand trei turbine cu gaze GT26, va fi construita la Terga, la 600 km vest de Alger. Partea Alstom din contract este de circa 800 milioane euro. Partenerul Alstom in consortiu este compania egipteana Orascom Construction Industries.

In conformitate cu contractul semnat, Alstom va furniza o centrala la cheie cu ciclu combinat integrand echipamente Alstom construite in jurul tehnologiei avansate pe care se bazeaza turbina cu gaze GT 26, cu cea mai buna flexibilitate operationala. Centrala va fi compusa din trei cicluri combinate (3 x 400 MW). Orascom va fi responsabila cu partea de constructii civile.
Datorita dezvoltarii industriale si economice a tarii, investitiilor importante in infrastructura si cresterii cererii de energie, odata cu cresterea populatiei, acest nou contract va intari capacitatea de producere a energiei electrice din Algeria.
Acesta este cel de al treilea contract pentru o centrala pe gaze incredintat de Sonelgaz companiei Alstom in ultimii ani, dupa cele doua centrale bazate pe turbina GT13E2, de la F’Kirina si Relizane, semnate in 2003 si respectiv 2007. Sonelgaz si-a reinnoit astfel votul de incredere in Alstom, ca urmare a succesului proiectului F’Kirina, care a fost terminat la timp in 2004 si a demonstrat o disponibilitate importanta in cei trei ani de exploatare.
Patrick Kron, Presedinte si Director General al Alstom, a declarat pe data de 4 decembrie, in timpul ceremoniei de semnare a contractului la Alger: ”Suntem deosebit de mandri ca am fost selectati de Sonelgaz pentru a treia oara in partru ani sa contribuim la dezvoltarea capacitatilor de producere a energiei electrice din Algeria. Cu aceasta tehnologie GT26 de inalta eficienta, cu flexibilitate in exploatare si cu emisii reduse, vom asigura energia electrica necesara in regiune protejand mediul ambiant. Alstom a avut de asemenea succes in Algeria pe piata transporturilor, cu tramvaiele din Alger, Constantine si Oran, precum si pentru electrificarea retelelor suburbane de transport ale Algerului”.

Despre ALSTOM POWER

Grupul ALSTOM este recunoscut in intreaga lume pentru tehnologiile inovante si nepoluante in sectoarele energie si transport feroviar. ALSTOM a construit cel mai rapid tren din lume si furnizeaza solutii integrate, la cheie, pentru o larga varietate de surse de energie, inclusiv hidro, gaz si carbune. Grupul are peste 60.000 de salariati in 70 de tari, inregistrand vanzari de 14,2 miliarde Euro in 2006/07. In Romania Grupul detine trei societati cu peste 1200 de angajati: ALSTOM Power Romania SRL, ALSTOM General Turbo S.A. si ALSTOM Transport S.A, la care se adauga nou infiintatul centru de excelenta cu personal romanesc, specializat la filialele ALSTOM din Europa, ce va coordona proiectele de mediu din regiune.
Dumitru MANEA
Customer Manager – ALSTOM Global Power Sales
Romania, Bulgaria, Macedonia and Moldavia
Phone: +40213173577
Fax:+40213173576
Mobile: +40722600251

dumitru.manea@power.alstom.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/alstom-power/alstom-va-construi-in-algeria-prima-centrala-pe-gaze-cu-turbine-gt26-cu-o-capacitate-de-1200-mw