Standardele locale şi europene de organizare şi preparare a hranei la pensiuni.

Alba Iulia - 26 martie 2007

Comunicat tip General in ONG

ANTREC - semnalează necesitatea armonizării normelor de aplicare a legislaţiei în domeniul gastronomiei în turismului rural cu dezideratul păstrării şi conservării tradiţiei şi specificului bucătăriei din România , punct forte al turismului rural.

Standardele locale şi europene de organizare  şi preparare a hranei la pensiuni.

ONG ANTREC ROMÂNIA – Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, membră a Eurogîtes – Federaţia Europeană de turism rural – din anul 1994, are cea mai largă reprezentare a pensiunilor în 32 de judeţe. Are în prezent şi structuri euroregionale şi este singura organizaţie implicată în procesul elaborării legislaţiei şi dezvoltării şi aplicării de planuri naţionale anuale şi multianuale în domeniul turismului rural.

La sediul actual al organizatiei ANTREC, marţi 20 martie 2007, au fost invitaţi la o întâlnire cu reprezentanţii filialelor şi structurilor euroregionale ANTREC din ţară, reprezentanţii autorităţilor publice, ANSVSA ( Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor , ANT- ( Autoritatea Naţională pentru Turism ) - Directia autorizare si control , OPC ( Oficiul pentru Protecţia Consumatorului ) , ANAF ( Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală ) - Directia Taxe şi Impozite .

Au confirmat participarea ANSVSA , ANT şi OPC însă la întalnire au participat numai reprezentanţii ANT şi OPC.

Întâlnirea ONG ANTREC cu autorităţile publice a urmărit clarificarea multiplelor aspecte legate de necesitatea unor modificări legislative, criterii de clasificare şi implicarea nemijlocită a membrilor ANTREC în atribuirea gradului de confort ( număr de flori ) , promovarea pensiunilor şi centralizarea informaţiilor din turismul rural, combaterea turismului la negru şi neautorizat, autorizarea şi controlul activităţilor de alimentaţie şi preparare a hranei la pensiuni .

Problemele aduse în discuţie, au evidenţiat ca foarte urgentă, necesitatea armonizării normelor de aplicare a legislatiei în domeniul gastronomiei în turismului rural cu dezideratul păstrării şi conservării tradiţiei şi specificului bucătăriei din România , punct forte al turismului rural. Viitoarea întâlnire propusă de ANTREC pentru ANSVSA va analiza:

-standardele locale de organizare şi preparare a hranei la pensiuni ;
-standardele europene de organizare şi preparare a hranei la pensiuni.


Semnează preşedinţii filialelor şi structurilor participante şi preşedintele ANTREC.

Despre ANTREC filiala ALBA

Primele clasificări de pensiuni s-au făcut în anul 1997, 11 la Rimetea şi 11 la Albac. Până în prezent au fost clasificate circa 140 de pensiuni turistice şi agroturistice, dar nu toate certificatele au fost reînnoite. In perioada 2005-2006 au fost clasificate 4 pensiuni de 5 margarete, « La Mesteceni» din Răhău, « Floarea soarelui » din Ighiu, « Steaua Arieşului » din Albac şi « Casa cu Dor» din Ampoiţa. Un număr de circa 20 de pensiuni pregătesc actele necesare clasificării, din care circa 10 îndeplinesc criteriile de clasificare la 3 margarete.
alba@antrec.ro
alba@antrec.ro