Marele Trofeu al Galei Star 2008

BUCURESTI - 8 aprilie 2008

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Gabriela Popescu - o actriţă totală - câştigătoare a Marelui Trofeu al Galei Star

Actriţa Gabriela Popescu a fost răsplătită cu Marele Trofeu al Galei Star de la Bacău pentru rolul remarcabil din spectacolul Copilul din spatele ochilor, montat de regizoarea Liana Ceterchi după textul autoarei israeliene Nava Semel – o coproducţie ArCuB şi Asociaţia IF... DACĂ/ PENTRU FEMEI.

Un juriu prestigios format din criticii Florica Ichim, Carmen Mihalache, Andreea Dumitru, Ştefan Oprea şi Mircea Morariu a votat în unanimitate excepţionalul recital drept câştigător al unui concurs la care au participat timp de 7 zile importante creaţii actoriceşti.

Copilul din spatele ochilor este un spectacol emoţionant susţinut de puterea simplităţii:
o scenografie minimalistă (un peştişor într-o pungă, un scaun şi o pânză) şi mult har artistic vorbesc despre disperarea unei mame care naşte un copil cu Sindrom Down. Drumul parcurs de aceasta prin labirintul emoţiilor ne poartă de la ură, până la iertare şi iubire pentru copilul care aduce un miracol în sufletele celor din jur, dându-le lecţia bucuriei de a trăi.

„Abia când am înţeles că dezechilibrul e în mine, în bariera egoistă de a mă interesa numai de mine, mi-am dat seama că scurtez şi mai mult timpul pe care Dumnezeu mi l-a dat. Prin bunătate, generozitate, iubire, poţi câştiga chiar nemurirea. Preţul suferinţei merită trăit până la capăt“, a declarat actriţa.

Acest premiu recunoaşte puterea şi talentul actriţei Gabriela Popescu de a susţine un one-woman-show povestind despre tema universală a suferinţei care naşte iubire.

Despre Centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucuresti - ArCuB

Centrul de Proiecte Culturale ArCuB (Arta şi Cultura Bucureştiului) este o instituţie publică de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Înfiinţată în anul 1996, instituţia organizează proiecte şi programe cu caracter cultural şi educativ, prin care îşi propune promovarea şi stimularea vieţii culturale bucureştene în diverse domenii: teatru, muzică, arte vizuale, dans, expoziţii, producţie editorială.

ArCuB produce evenimente proprii, fiind în acelaşi timp deschis propunerilor de colaborare cu alte instituţii de cultură, cu organizaţii guvernamentale şi non guvernamentale, cu uniuni de creaţie şi artişti independenţi din ţară sau străinătate, implicarea sa fiind de natură financiară şi/ sau logistică.

Pana in acest moment, in anul 2007 ArCuB a realizat un număr mare de proiecte teatrale, spectacole, concerte realizate în colaborare cu diferite asociaţii, fundaţii culturale şi cu instituţii importante ale sistemul teatral (Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul de Operetă, Teatrul Tineretului Metropolis) şi cu Teatrul Luni de la GreenHours şi Teatrul ACT.

madalina.negrea@arcub.ro
madalina.negrea@arcub.ro