”Best Debaters 2009”, sub patronajul Primului Ministru

BUCURESTI - 8 iulie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

ARDOR anunta desfasurarea intre 6-8 iulie a evenimentului “Best Debaters 2009 - Celebram traditia in dezbaterile academice romanesti.”

”Best Debaters 2009” are loc la Bucuresti in zilele de 6-8 iulie, sub patronajul Primului-Ministru al Guvernului României, dl. Emil Boc. Evenimentul va reuni cei mai valorosi membri ai comunitatii de debate din Romania, campionii mondiali in 2009, campionii nationali la elevi si studenti in 2008, precum si o serie de „veterani” ai miscarii de dezbateri, cu peste 10 ani de experienta in domeniul dezbaterilor academice.

”Best Debaters 2009”, sub patronajul Primului Ministru

Cele mai bune echipe din cadrul rundelor preliminare din 7 iulie se vor califica in cadrul finalei care va avea loc in 8 iulie, la Palatul Victoria, cu incepere de la ora 11.30, pe tema „E mai bine sa urmezi studii universitare in Romania sau in strainatate?”. Dezbaterea din 8 iulie se va bucura de participarea primului-ministru Emil Boc, care a aratat un viu interes pentru aceasta dezbatere, in conditiile formatiei sale de profesor universitar si a faptului ca tema este una actuala pentru tinerii romani.

Dezbaterea din aceasta finala va fi realizata pe formatul Oxford Union Debate, format care poarta numele celei mai vechi asociatii de debate din lume. In cadrul acestui format, doua echipe ale guvernului si doua ale opozitiei, fiecare formata din cate doi membri, dezbat pro si contra pe o tema de interes general pentru societate. Conform traditiei, dezbaterea este moderata de o personalitate publica, in marea majoritate a cazurilor din lumea politicii. Astfel, de la prima editie, in 1933 si pana acum, au participat la Oxford Union Debates personalitati precum Winston Churchill, Richard Nixon, Ronald Reagan sau Nelson Mandela, iar mai recent candidatul prezidential republican John McCain sau primul-ministru al Angliei, Gordon Brown.


Despre Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică

In Romania, dezbaterile academice se practica din 1994 in format competitional, prin intermediul ARDOR formandu-se cateva generatii de tineri capabili atat de performante individuale profesionale remarcabile, cat si de implicare in programe educationale care promoveaza dialogul argumentat si gandirea critica.



ARDOR
office.ardor@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ardor/best-debaters-2009-sub-patronajul-primului-ministru