Soluție românească pentru clădiri inteligente

BUCURESTI - 25 iunie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Tehnologie

Compania Bringo Vision SRL anunță finalizarea proiectului de cercetare MEC-IOT – Dezvoltarea unei platforme inteligente dedicată managementului eficienței clădirilor (cod SMIS 115878).

Comunicat de presa MEC-IOT

Comunicat de presa MEC-IOT

Compania Bringo Vision SRL anunță finalizarea proiectului de cercetare MEC-IOT – Dezvoltarea unei platforme inteligente dedicată managementului eficienței clădirilor (cod SMIS 115878). Implementarea soluției s-a desfășurat pe parcursul a 2 ani (29 iunie 2017 - 29 iunie 2019), iar obiectivul general al proiectului îl constituie sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și sporirea utilizării, calităţii şi a accesului la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor atât în mediul public, cât și in cel privat din România.

Valoarea totală a proiectului este 4,539,837.93 lei, din care asistență financiară nerambursabilă este de 3,161,741.25 lei (din care 2,687,480.06 lei din FEDR si 474,261.19 lei din bugetul national). 

Produsul rezultat, numit Powerd, se adresează atât utilizatorilor construcțiilor vechi, cât și celor noi,  scopul acesteia fiind acela de a optimiza consumurile utilităților, de a crește nivelul de confort, dar și cel de siguranță al ocupanților.

Deși consumul de energie electrică din România a scăzut în ultimii ani, clădirile rămân responsabile pentru un procent ridicat din consumul de energie total, încălzirea, răcirea și iluminatul contribuind masiv la acesta.  Boom-ul tehnologic al ultimilor ani a adus pe piață un set de echipamente avansate care colectează informații utile despre consumuri și pot îmbunătăți considerabil gestiunea clădirilor.

Prin intermediul acestui proiect, Bringo Vision își dorește să contribuie la îmbunătățirea domeniului, în așa fel încât să poată oferi securitate de nivel înalt, automatizări și recomandări de optimizare pentru administratorii și locatarii clădirilor, ajutându-i în a lua decizii mai bune în privința managementului exhaustiv al construcției.

Principalele beneficii urmărite în cadrul proiectului sunt: atât creșterea eficienței energetice a clădirilor, a consumului de apă, de gaze, de energie termică a clădirilor, cât și sporirea confortul și a siguranței ocupanților. În acest scop, implementarea proiectului a fost realizată pe baza unei abordări de tip “Security by Design” și au fost utilizate concepte informatice de actualitate, precum Big Data, Data Mining, Cloud.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului:

1. O platformă informatică inteligenta pentru managementul eficienței clădirilor – ”MEC - IOT” funcțională până la finalul implementării proiectului;

2. Infrastructura de calcul pe care va rula platforma;

3. 16 module funcționale ale aplicației până la finalul implementării proiectului.

Bringo Vision este o companie cu sediul în județul Maramureș ce oferă servicii complete de consultanta în management și în tehnologia informației, design, dezvoltare, implementare și suport tehnic - aplicații web și mobile, soluții de e-guvernare, portaluri web și software customizat.

Proiectul MEC-IOT – Dezvoltarea unei platforme inteligente dedicată managementului eficienței clădirilor a fost cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020– Axa prioritară 2 – „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru competitivitate economică".

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Date de contact

Nume persoana de contact – Mihail Pârvu, Manager de Proiect

Email office@bringovision.ro

Bringo Vision www.bringovision.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/argo-legacy-srl/solutie-romaneasca-pentru-cladiri-inteligente