Trencadis lansează Fortype – produs dedicat comunicării organizaționale securizate

BUCURESTI - 16 iulie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Tehnologie

Compania Trencadis Corp anunță finalizarea proiectului de cercetare „TALOS – Comunicare intraorganizațională mobilă securizată” (cod SMIS 118785).

Comunicat de presă Trencadis Corp

Comunicat de presă Trencadis Corp

Compania Trencadis Corp anunță finalizarea proiectului de cercetare „TALOS – Comunicare intraorganizațională mobilă securizată” (cod SMIS 118785). Implementarea soluției s-a desfășurat pe o perioadă de 22 luni (22 Septembrie 2017 – 22 iulie 2019), iar obiectivul general al proiectului îl constituie sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și sporirea utilizării, calității și a accesului la tehnologia informației și comunicațiilor atât în mediul public, cât și în cel privat din România. Proiectul oferă soluții agile și inovatoare la noile provocări în domeniul comunicării: de la riscurile de securitate aduse de fenomenul „Shadow IT”, pana la reglementările recente GDPR.

Produsul rezultat, numit FORTYPE, se adresează atât companiilor comerciale, cât si administrației publice sau instituțiilor care operează cu date confidențiale, precum spitalele sau unitățile medicale.

Asigurarea unui nivel sporit de securitate este cel mai important obiectiv pe care FORTYPE își dorește să îl îndeplinească, tocmai de aceea, soluția rulează integral în centrul de date al organizației care o utilizeaza și nu depinde de furnizori terți, realizând criptarea end-to-end a comunicației și arhivarea criptată și automată a mesajelor în interiorul organizației. Toate datele sunt stocate strict în centrul de date intern al organizației (într-un cloud privat), astfel că nici o conversație și nici un document nu vor fi traficate prin servere din afara țării.

Dincolo de securitatea sporită pe care o oferă, FORTYPE își propune să includă câteva funcționalități importante:

- Scanarea documentelor în aplicație. Funcționalitatea permite scanarea paginilor multiple, fiind imediat urmată de partajarea cu utilizatorii relevanți.
- Partajarea fișierelor mari. FORTYPE va oferi o opțiune integrată de partajare a fișierelor în cloud, care se va activa automat când atașamentul depășește o anumită valoare.
- Înscrierea temporară a utilizatorilor externi. Chiar dacă FORTYPE a fost conceput ca o platformă internă de mesagerie instant intra-organizațională, include un proces de înscriere a utilizatorilor externi printr-un SMS trimis pe telefonul mobil.
- Drepturi de utilizator configurabile.

Deși acestea sunt funcționalități cu care mulți utilizatori sunt familiarizați, punerea lor în contextul unei aplicații mobile reprezintă un alt aspect inovator cu care Trencadis își propune să facă diferența și să aducă valoare. Practic, ar trebui ca utilizatorul să nu mai aibă nevoie de mai multe aplicații pentru a realiza o singură sarcină de lucru, relativ banală.

Un alt element important adus de produs îl reprezintă modulul dedicat managementului flotei de dispozitive, care poate fi compusă atât din echipamentele furnizate de companie/ organizație angajaților, cât și din echipamentele personale care, conform unor reglementarilor interne, pot fi utilizate și în scop de serviciu. Prin intermediul acestui modul, organizația capătă un nou nivel de monitorizare și control asupra acestora, putând gestiona mai bine securitatea dispozitivelor, a aplicațiilor permise sau interzise a fi instalate, dar și a documentelor ce pot face obiectul unei comunicări prin intermediul acestor dispozitive (incluzând aici și acțiunile specifice – creare, vizualizare, modificare, partajare).

Pentru a expune mai bine facilitățile oferite de produsul FORTYPE prin acest proiect, facem apel la următorul exemplu: un angajat reprezentant al unei instituții publice se deplasează în delegație, în străinătate, și printr-o conjunctură care nu îi este în control, pierde telefonul mobil ce conține date sensibile, confidențiale, de serviciu. Odată raportat acest eveniment, prin intermediul FORTYPE, administratorii interni pot bloca de la distanță accesul la respectivul terminal și pot recupera datele importante de pe acesta, deoarece acestea se regăsesc stocate în cloud-ul privat al organizației. Securitatea, deci, este prioritară și ideea de control capătă noi valențe.

Valoarea totală a proiectului este 4,961,519.95 lei, din care asistență financiară nerambursabilă este de 3,289,995.32 lei (din care 2,796,496.02 lei din FEDR si 493,499.30 lei din bugetul national).

Indicatorii de realizare ai obiectivului proiectului sunt:

• 1 aplicație informatică de mesagerie securizată funcțională până la finalul implementării proiectului
• 1 data center dotat cu echipamente amenajat până la finalul implementării proiectului
• 7 module funcționale ale aplicației până la finalul implementării proiectului.

Trencadis este o companie cu sediul în București ce are ca scop dezvoltarea și integrarea de tehnologii inovatoare în proiecte de infrastructură IT&C.

Proiectul „TALOS – Comunicare intraorganizațională mobilă securizată” a fost cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională - Axa prioritară 2 - „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă” prin programul operațional „Inovații și competitivitate” 2014-2020.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Date de contact:

Nume persoană de contact: Costin Matache, Strategic Project Manager
Email: costin.matache@trencadis.ro
Telefon: 021 211 21 11
Trencadis Corp: www.trencadis.ro