Selenis ii va ajuta pe comunicatori sa faca PR pe internet

BUCURESTI - 23 ianuarie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Echipa de conducere a Asociatiei de Comunicare Ethos a lansat un nou brand – agentia de comunicare online Selenis.

Scopul agentiei este sa ii ajute pe specialistii in relatii publice sau marketing sa isi atinga intr-un mod mai eficient obiectivele, prin intermediul internetului si a noilor tehnologii de comunicare.

Selenis ii va ajuta pe comunicatori sa faca PR pe internet

Dragos Dehelean, directorul agentiei crede ca “responsabilii de comunicare romani folosesc intr-o masura mult prea mica oportunitatile oferite de internet”. Tot el afirma ca “am infiintat Selenis in primul rand pentru a-i ajuta pe comunicatori sa inteleaga si sa fructifice mai bine aceste oportunitati. De asemenea vrem sa-i avertizam in privinta noilor amenintari pe care le aduce explozia canalelor de comunicare interactive pentru imaginea unei organizatii.”

De aceea Selenis si-a inceput activitatea oferind pe site-ul agentiei un set de resurse care sa-i ajute pe comunicatori sa desfasoare mai bine campanii online. Astfel ei isi pot imbogati listele de contacte din media cu editori de la peste 30 de site-uri romanesti de stiri, impartite pe categorii: generaliste, business, marketing&comunicare, timp liber/distractie, femei/sanatate, barbati, auto, etc.

Tot in sectiunea de resurse a site-ului (http://www.selenis.ro/Resurse_de_marketing_si_PR_online), comunicatorii pot gasi link-uri catre cele mai valoroase publicatii de marketing si PR online in limba engleza, grupuri de discutii pe teme de comunicare, benchmark-uri despre impactul internetului si blog-urile personale ale membrilor echipei.

In perioada urmatoare, agentia va publica pe site articole si studii de caz, care sa ii ajute pe comunicatori sa inteleaga cum pot folosi mai eficient mediul online si sa le ofere inspiratie pentru campaniile pe care le deruleaza.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-de-comunicare-ethos/selenis-ii-va-ajuta-pe-comunicatori-sa-faca-pr-pe-internet