ITCamp 2014 | Editia a IV-a a conferintei incepe maine, 22 mai 2014

Cluj Napoca - 21 mai 2014

Comunicat tip General in IT&C, Tehnologie, Internet

CodeCamp și ITSpark organizează cea de a patra ediție a Conferinței ITCamp în perioada 22-23 mai 2014 la Grand Hotel Italia din Cluj Napoca. Conferința vizează profesioniștii implicați în implementări ale tehnologiilor Microsoft și managerii cu rol decizional care doresc să fie la curent cu ultimele tehnologii, să-și îmbogățească cunoștințele tehnice și care urmăresc participarea la training-uri cu adevărat eficiente, bazate pe tehnologiile disponibile astăzi.

Organizatorii au pregătit două zile în care dezvoltatorii, profesioniștii IT și arhiecții de solutii IT / software pot beneficia de peste 40 de ore de continut tehnice si discutii de tip open-panel, prezentate de peste 30 de speakeri locali și internaționali. Între aceștia, trei experți cu titul de Microsoft Regional Director (Tim Huckaby, RD și MVP, numit de către presa de specialitate un "pionier al revoluţiei Smart Client"; Martin Kulov, RD și MVP; Ciprian Jichici, RD și MVP), Peter Leeson, CMMI Specialist și 13 alți experți cu titlul Microsoft Most Valuable Professional (MVP), o parte din ei fiind speakeri internaționali (Raffaele Rialdi, Developer Security MVP; Andy Cross, Windows Azure MVP; Tobiasz Koprowski, SQL Server MVP etc.).

Conferința acoperă teme de interes general, grupate pentru prima oară după complexitatea sesiunilor. Spre deosebire de edițiile precedente, conținutul va fi organizat pe patru track-uri paralele, adresând probleme și nevoi specifice fiecărei audiențe, limba de prezentare fiind și în acest an limba engleză. Vă invităm să consultați agenda evenimentului.

Taxa de participare este de 500 lei. Înregistrarea online nu mai este activă, însă dacă nu ați apucat să vă achizitionați biletul, vă invităm să vă înregistrați joi dimineața la biroul de înregistrare a participanților.

Pe parcursul întregului eveniment se vor organiza concursuri cu premii surpriză, iar după eveniment participanții vor avea acces exclusiv la înregistrările video ale tuturor prezentărilor, în cazul în care nu au reușit să ajungă la toate sesiunile de interes. Vă invităm să profitați de aceasta ocazie și să vă rezervați locul la ITCamp 2014.

În anul 2011 avea loc prima ediție a conferinței ITCamp, având 21 de sesiuni tehnice desfășurate pe două track-uri paralele (Dev și ITPro) și înregistrând puțin peste 200 de participanți. ITCamp 2012 a făcut trecerea la formatul de 3 track-uri (Private & Public Cloud, Development & Mobile și Arhitecture & Best Practices), menținut pentru două ediții consecutive (2012 și 2013). În anul 2012, cei aproximativ 300 de participanți au asistat la prezentările unor speakeri de renume. În 2013, numarul participantilor a trecut de 380, iar în zilele precedente conferinței au avut loc 3 workshop-uri și seminarii. Astfel, ITCamp 2013 s-a remarcat ca fiind cel mai mare eveniment ITCamp din istoria conferinței.

Pentru mai multe informații legate de agendă, locație și înregistrare, vă rugăm să accesați pagina conferintei ITCamp.

Sponsorii care ne susțin în acest an: Microsoft, ISDC, accesa, High-Tech, Genisoft, YARDI, Thomsons Online Benefits, iQuest, UMT Software, Evozon, Endava, accenture, netmatch Travel Technology Solutions, Gabriels Technology Solutions, Fortech, Falafel, indecoSoft, RIA Solutions Group, cloudbase solutions, pluralsight, AROBS, Small Footprint, Artsage, Voxility, TechReady, Transcent, Avaelgo.

Parteneri media: Mobzine.ro, IT-Events.ro, ANIS, TVR Cluj, Spherik accelerator, Buna dimineata

Începând de mâine, vă invităm să urmăriți Mobzine.ro pentru detalii și știri live de la IT Camp 2014. Vineri dimineața, 23 mai 2014, intre ora 8 - 8:50 vă invităm să ne urmăriți în direct pe TVR Cluj / TVR 2 în cadrul emisiunii Bună dimineața, Transilvania!

Taguri: ITCampIT Camp
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-dezvoltatorilor-dotnet/itcamp-2014-editia-a-iv-a-a-conferintei-incepe-maine-22-mai-2014