De 1 iunie, la Asociatia Matias calatorim in lumea dansului

Locul desfasurarii: Asociatia Matias

Organizator: Asociatia Matias

De 1 iunie,  cei 50 de copii inscrisi la cursurile gradinitei sociale Matias vor face o « Calatorie in lumea dansului » indrumati de catre membrii echipei de teatru Rainbow Party. In luna august 2010, Asociaţia Matias în colaborare cu Şcoala nr. 1 din Jilava, având sprijinul Roma Education Fund, a demarat proiectul “Începutul unei educaţii mai bune”.  Proiectul se adreseaza unui număr de 50 copii anual, prescolari si scolari care vin din familii dezavantajate, în principal de etnie romă.

 Copiii au pasit pragul gradinitei plini de curiozitate si teama. Erau uimiti ca exista un loc special adresat lor in care totul este primitor si plin de culoare. Multi dintre ei nici nu stiau ca exista creioane, culori, acuarele sau plastilina. Mainile educatoarelor au luat pe rand manutele lor si le-au ghidat. Au descoperit ca pot realiza lucruri minunutate.

La inceput a mers greu, copiii nefiind familiarizati cu acest mijloc de socializare. Multi dintre ei erau lasati singuri iar familiile nevoiase nu au avut timp si nici resurse, poate nici constiinta, sa le insufle incredere si optimism, sa se joace cu ei si sa le acorde atentia necesara si adecvata varstei copilariei.

In cadrul asociatiei au descoperit un univers al lor, numai al lor unde  pot invata jucandu-se si unde au parte de afectiune. De la simple mazgalituri, limbaj vulgar si comportament uneori violent, copiii au fost ajutati sa isi dezvolte aptitudinile de comunicare, creativitatea si simtul estetic, deprinderile matematice,  sa se dezvoltare psihologic si sa se pregateasca pentru scoala.

 

Acum, cu ocazia zilei internationale a copilului, vrem sa le oferim primul lor spectacol de teatru si o petrecere cu multa veselie si cadouri astfel incat sa poata bucura cu adevarat de faptul ca sunt copii.

Despre ASOCIATIA MATIAS

Asociatia Matias este o organizatie nonguvernamentala pentru romi ce desfasoara activitati de consiliere si ajutorare a persoanelor aflate in situatii dificile de natura socio-economica, are ca drept obiectiv infiintarea unei gradinite pentru copii saraci, in special romi, consiliere sanitara, planificare familiara si organizarea de activitati educative (tabere, excursii,vizite cluburi, etc.) Desegregarea scolara, interculturalitatea si diversitatea sunt doar cateva din valorile pentru care organizatia activeaza. Asociatia Matias a luat fiinta in anul decembrie 2006 si are sediul in Bucuresti, str. D-na Ghica nr. 34 A, sector 2.

Confirmare pana la data: 1 iunie 2011

Participare: Numai pe baza de invitatie