Liviu Mandler - in memoriam

Locul desfasurarii: Bucuresti

Organizator: Patronatul Medicinei Interative

Liviu Mandler - in memoriam

Cu ochii în lacrimi și inima îndurerată, anunțăm pierderea celui care a fost Liviu Mandler, președintele și vizionarul organizației noastre.Liviu Mandler, prieten drag și mentor, a fost un exemplu pentru ce înseamnă asumarea responsabilității pentru un trai mai bun al semenilor noștri, curaj și devotament pentru cauzele sociale, putere de muncă și profesionalism.Liviu Mandler s-a născut în București pe 12 octombrie 1950. A trăit cu părinții în România până la vârsta de 14 ani, când regimul comunist a determinat ca părinții lui să decidă să se mute în Israel.Acolo și-a terminat studiile în economie și chiar a predat la liceul de marină din Ashdod.După căderea regimului comunist în 1989, chiar în ultimele zile ale lui decembrie,s-a reîntors în România și, până la sfârșitul vieții, s-a dedicat reîntregirii familiei și realizării viselor sale. A trăit o viață împlinită profesional și material, iar în ultimii 4 ani din viața lui s-a dedicat proiectelor sociale.Liviu Mandler are 4 copii și foarte multi prieteni cărora le-a marcat viața pentru totdeauna.Considerăm că merită onorate dăruirea și perseverența cu care își ținea cuvântul, toleranța și sprijinul cu care îi susținea pe oamenii de toate vârstele, curajul și asumarea unor sarcini grele, indiferent de circumstanțe.Pentru noi ai fost un adevarat lider Liviu și iți mulțumim pentru modelul care ești încă!Cu toata dragostea, drum bun!Dumnezeu să te aibă în grijă!

Confirmare pana la data: 15 ianuarie 2013

Participare: Intrare libera