Invitatie la Sarbatoarea Bradului de Craciun la MNAR

BUCURESTI - 14 decembrie 2009

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Muzeul Naţional de Artă al României împreună cu Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României vă invită şi anul acesta la Sărbătoarea Bradului de Crăciun!

Sărbătoarea Bradului de Crăciun
la Muzeul Naţional de Artă al României

Miercuri, 16 decembrie, orele 17:00, în sala Auditorium a MNAR (Str. Ştirbei Vodă 1-3), sunt aşteptaţi la eveniment toţi copiii alături de părinţi şi bunici.

Atracţia inedită a serii o reprezintă o piesă de teatru cu marionete, interactivă, bazată pe binecunoscuta „amintire” a lui Ion Creangă, Pupăza din tei. Cu această ocazie, spectatorii se vor întâlni cu numeroase personaje şi vor (re)descoperi, în miniatură, obiceiuri şi costume populare româneşti. În distribuţie, Violeta Mitescu şi Mariana Clita; scenariul şi regia, Cristian Mitescu.

Iar ca de fiecare dată, Moş Crăciun va veni încărcat cu surprize atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari: bradul împodobit, cozonac, vin fiert, ciocolată caldă, ceai şi bomboane.
Vă aşteptăm!

Despre Asociatia Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei

Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 1998 în scopul susţinerii morale şi financiare a Muzeului Naţional de Artă al României. Până în prezent, a reuşit să finanţeze peste 20 proiecte destinate muzeului, dintre care: ●Euroart, al cărui obiectiv l-a reprezentat asigurarea unor bune condiţii de vizitare a muzeului şi pentru persoanele cu handicap locomotor ●Mobilier pentru Galeria de Artă Europeană ●Uniforme destinate personalului aferent galeriilor de artă ●Tipărirea ghidurilor pentru mai multe galerii ●Mobilier şi panouri de prezentare la Muzeul Colecţiilor de Artă ●Echipamente de măsurare a umidităţii în Galeria de Artă Veche Romanească ●Aparatură de încălzire pentru Sala Tronului ●Programe educative destinate copiilor, adulţilor şi familiilor ●Audio ghidul portabil
Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei
Str. Muzeul Zambaccian 21A, Sector 1, Bucuresti
Tel: 231 55 17; 0762 215 800; Fax: 231 55 16
E-mail: friends@art.museum.ro, www.friendsnmar.ro
www.nmar.arts.ro

friends@art.museum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-prietenii-muzeului-national-de-arta-al-romaniei/invitatie-la-sarbatoarea-bradului-de-craciun-la-mnar