Declarația de la Madrid în favoarea familiei tradiționale

BUCURESTI - 22 august 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Social

Se obișnuiește ca reuniunile, conferințele, congresele de o anumită reprezentare să adopte, la finalul lucrărilor, un document de poziție care proclamă idei valoroase pentru cei care aderă la ele. Declarațiile – nume uzual pentru aceste documente – atrag fără greș atenția, chiar dacă ideile pe care le conțin nu sunt mereu acceptate, întrucât, depășind adesea relevanța marginală pentru un grup de interese sau indivizi, pot fi adevărate puncte de reper în istorie.

 Afirmăm că familia naturală este uniunea dintre un bărbat și o femeie prin căsătorie cu scopul de a împărtăși dragoste și bucurie, procreare, asigurarea educației morale a copiilor, constituirea unei economii viabile, siguranța în vremuri dificile și legătura între generații. 

Declarația de la Madrid

Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, Declarația Drepturilor Omului (proclamată de Revoluția Franceză) ori Declarația Universală a Drepturilor Omului dovedesc acest lucru: în jurul lor s-au raliat comunități, națiuni și chiar o lume întreagă.

Astăzi menționăm un recent document de consens, Declarația de la Madrid, adoptată cu prilejul ediției a șasea a Congresului Mondial al Familiilor. Găzduit recent de capitala spaniolă Madrid, acesta a reunit 3.100 delegați reprezentând un număr record de organizații profamilie și provita – inclusiv din România. Au conferențiat 125 de lideri, activiști, legiuitori, oameni de știință și sociologi din 80 de țări.

Redăm versiunea românească a Declarației de la Madrid, menționând importanța și relevanța ei în contextul actual. Experiența ultimilor ani arată că degradarea familiei naturale are deja are un impact devastator: generația tânără este tot mai puțin interesată de căsătorie, rata concubinajului crește vertiginos, un număr tot mai mare de copii se nasc în familii din care lipsesc tații, responsabilitatea de părinte e în declin rezultând din rata abandonului familial. Lista efectelor negative asupra economiei, pieței muncii și relațiilor sociale pe care această stare de fapt le produce este largă și excede cadrul acestui material. Este însă evident și fără o demonstrație că ea se răsfrânge mai departe în declinul social accentuat la care cu toții suntem martori.

În acest context ostil, delegații reuniți la Madrid și-au exprimat opoziția față de aceste manifestări iraționale și totodată susținerea față de norma socială validată istoric și aflată la temelia civilizației iudeo-creștine, din care întreaga Europă și Americă se revendică: familia, întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.

 

DECLARAȚIA DE LA MADRID

Întruniți la Madrid, azi 27 mai 2012, noi, delegații la al șaselea Congres Mondial al Familiilor, reafirmăm adevărul că „familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului” (articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Impulsul familiei naturale propriu naturii umane și se centralizează pe uniunea voluntară a unui bărbat și a unei femei într-un legământ de căsătorie pe viață. Instituția căsătoriei acordă în primul rând dragoste și bucurie cuplului și este de asemenea îndreptată spre procreare și cresterea copiilor. Uniunea conjugală de asemenea oferă soților siguranță în vremuri dificile, este fundamentul social care stabilește echilibrul între ordine și libertate și unește generațiile.

Din păcate astăzi atacurile împotriva familiei naturale cresc în număr și intensitate. Etatismul, individualismul și revoluția sexuală atacă însăși esența căsătoriei și a familiei. Recente schimbări juridice și de politici publice au corupt înțelesul și demnitatea căsătoriei, au devalorizat rolul părinților, au încurajat și facilitat divorțul și procrearea în afara căsniciei, au creat confuzie privind identitatea sexuală, au promovat promiscuitatea, au creat condiții care facilitează abuzul copiilor, au izolat pe cei în vârstă, au stimulat depopularea. În particular, aceste schimbări au fost făcute în Europa în ultimele decenii și, în mod specific, în Spania anilor 2004-2011, când un guvern radical a făcut eforturi susținute să submineze familia naturală.

Ca răspuns, Congresul Mondial al Familiilor susține un set de principii pentru crearea unui mediu politic și cultural compatibil cu viața, libertatea și speranta pentru viitor:

* Afirmăm că familia naturală și nu individul este unitatea fundamentală a societății.

* Afirmăm că familia naturală este uniunea dintre un bărbat și o femeie prin căsătorie cu scopul de a împărtăși dragoste și bucurie, procreare, asigurarea educației morale a copiilor, constituirea unei economii viabile, siguranța în vremuri dificile și legătura între generații.

* Afirmăm că familia naturală reprezintă un aspect fix al ordinii create și că este înnăscută în natura umană.

* Afirmăm că familia naturala este sistemul familial adevărat, ideal și optim. Admitem că există diverse moduri de conviețuire, dar toate celelalte „forme de familie” sunt incomplete și sunt mai degrabă creații artificiale ale statului.

* Afirmăm că uniunea conjugală între un bărbat și o femeie formează unica legătură sexuală autentică și singura propice procreării responsabile și naturale.

* Afirmăm sanctitatea vieții de la concepție până la moartea naturală; că fiecare nouă ființă umană concepută deține drepturile la viață, naștere, dezvoltare într-un cămin cu părinții săi naturali, uniți în căsătorie. Avortul, eutanasia și alte forme de manipulare a ființelor umane în starea lor embrionară constituie atacuri asupra vieții umane.

* Afirmăm că familia naturală a existat înaintea statului și că guvernele legitime există pentru a proteja și încuraja familia naturală.

* Afirmăm că planeta este bogată în resurse. Colapsul familiei naturale și falimentul moral și politic, nu „suprapopularea”, sunt cauzele sărăciei, foametei și distrugerii mediului.

* Afirmăm că îmbătrânirea populației și depopularea constituie adevăratul pericol demografic cu care se confruntă planeta în noul secol. Societatea are nevoie de mai mulți, nu de mai puțini, oameni.

* Afirmăm că familia naturală este sursa principală a prosperității economice și sociale și pivotul principal pentru depășirea crizei economice mondiale de astăzi.

* Afirmăm că femeile și bărbații sunt egali în demnitate și drepturi umane înnăscute, dar diferiți în roluri. Cu toate că rolurile, uneori, sunt determinate de aspecte dincolo de controlul individului (sau dictate de vocația religioasă a acestuia), menirea fiecărui băiat este să devină soț și tată și menirea fiecărei fete este să devină soție și mamă. Cultura, politica și legile trebuie să ia în considerare aceste diferențe.

* Afirmăm complementaritatea dintre sexe ca o sursă de putere. Bărbații și femeile dispun de profunde diferențe biologice și psihologice. Dar când sunt căsătoriți, întregul lor este mai puternic decât suma părților.

* Afirmăm dreptul părinților de a-și educa copiii pentru binele lor, fără imixtiunea statului.

* Afirmăm că fiecare ființă umană are dreptul la libertate religioasă. Comunitatea politică trebuie să respecte libertatea fiecăruia de a-și exprima propria credință, de a o transmite copiilor și de a-și crește copiii conform acesteia.

* Afirmăm idealul ca veniturile familiei să constea în „plăți egale pentru responsabilități familiale egale”. Compensația pentru muncă, sistemul de taxe și planurile de asigurare socială trebuie să întărească legăturile familiale.

* Afirmăm rolul necesar al proprietății private sub formă de pământ, locuință și capital productiv ca fundament al bunăstării familiei și garanție a democrației. Într-o societate dreaptă, e important ca toate familiile să dețina proprietăți reale.

* Afirmăm că soluțiile de lungă durată la problemele umane, inclusiv la criza economică de astăzi, izvorăsc din familii și din comunitățile mici. Soluțiile nu pot fi impuse pe cale birocratică și nici constrânse prin forță exterioară.

Despre PRO VITA Bucuresti

"Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" este o organizație non-profit dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pro-vita/declaratia-de-la-madrid-in-favoarea-familiei-traditionale