'Pro Vita' are acum o Filila in Bucuresti

BUCURESTI - 24 noiembrie 2005

Comunicat tip General in ONG

A luat fiinta, prin hotarare judecatoreasca, Filiala din Bucuresti a Asociatiei crestin-ortodoxe 'Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti'.

COMUNICAT DE PRESA

'Doamne, Tu m-ai alcatuit in pantecele maicii mele.
Te voi lauda, ca sunt o faptura asa de minunata' (Psalmul 138)

Va informam ca a luat fiinta, prin hotarare judecatoreasca, Filiala din Bucuresti a Asociatiei crestin-ortodoxe “Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti”.

Asociatia 'Pro-Vita' este o organizatie neguvernamentala si non-profit cu sediul in Valenii de Munte, ale carei principale obiective sunt:

- salvarea de la disparitia materiala si recuperarea psihica si morala a unor copii aflati la marginea societatii si refuzati de aceasta,
- lupta impotriva avortului, in conformitate cu principiile crestin-ortodoxe.

Inca din 1994, fondatorii - preotul Nicolae Tanase si preoteasa Maria Tanase - impreuna cu voluntari din diverse categorii sociale, desfasoara in satele prahovene Valea Plopului si Valea Screzii, o intensa activitate de asistenta sociala de care au beneficiat pana acum circa 1000 de persoane, in special copii incredintati in plasament familial unor familii din sat, sau copii gazduiti in casa parohiala si ingrijiti de personalul Asociatiei. Tot aici gasesc adapost si asistenta, femei gravide cu probleme familiale sau materiale si lehuze alaturi de nou-nascuti.

Asociatia asigura de asemenea protectie copiilor cu dificultati materiale din zona comunei sau din tara, prin oferirea zilnica de mese calde si organizarea de tabere gratuite anuale, cu sprijinul satenilor din partea locului sau din alte parohii, in spiritul crestin ortodox si traditional romanesc.

Activitatea “Pro-Vita” se desfasoara dupa un model unic de rezolvare in Romania a problemelor copiilor dezavantajati social, in centrele sale aflandu-se in acest moment peste 200 de copii, majoritatea asistati total si permanent.

Fondatorii Filialei Bucuresti impartasesc obiectivele Asociatiei, marturisind ca viata este un dar de la Dumnezeu, iar atentatul la adresa vietii - in faza ei initiala (avortul si anticonceptionalele), sau in faza ei adulta (crima), ori finala (suicidul si eutanasia) este atentat la adresa lui Dumnezeu.

In conformitate cu aceste principii, Filiala Bucuresti isi propune ca principale obiective, sprijinirea financiara si logistica, prin donatii si sponsorizari, a centrelor din Valea Plopului si Valea Screzii, precum si multiplicarea si difuzarea de materiale informationale impotriva avortului.

Despre PRO VITA Bucuresti

Orice persoana care doreste sa sprijine activitatea Asociatiei si care cunoaste si aproba obiectivele sale, este chemata sa ni se alature.

Pentru informatii suplimentare, va invitam sa ne contactati.
Sediu: str. Grigorescu Tocilescu nr. 57, sector 5 Bucuresti. Tel/fax: 0723.700054; 332.47.16
Email: provitabucuresti@yahoo.com, web: http://www.provitaortodoxa.ro
provitabucuresti@yahoo.com