SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CAMERA DEPUTAŢILOR

BUCURESTI - 13 decembrie 2006

Comunicat tip General in ONG

Un numar de 26 de organizatii neguvernamentale au salutat, printr-o scrisoare deschisa adresata Camerei Deputatilor, adoptarea textului final al Proiectului legii cultelor si au solicitat deputatilor sa adopte, prin vot in plen, legea, in forma sa actuala.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CAMERA DEPUTAŢILOR

Domnului Preşedinte Bogdan Olteanu

Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi Domnilor deputaţi,

Am luat cunoştinţă de adoptarea, în Comisiile permanente din Camera Deputaţilor, a textului final al Proiectului de lege privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Dorim să ne exprimăm aprobarea faţă de prezenţa în textul legii a articolului 13, care prevede că 'În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.'

Considerăm că formularea acestui articol este în acord cu art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede acordarea la morala şi ordinea socială existente - în cazul României, morala creştină - precum şi cu art. 30 din Constituţia României, care interzice îndemnul la ură religioasă.

Vă cerem, doamnelor şi domnilor deputaţi, să nu uitaţi că sistemul comunist a căzut prin jertfa tinerilor care au ieşit în stradă în decembrie 1989 cu crucea şi icoana, şi să aprobaţi, prin votul în plen, Proiectul de lege, pronunţându-vă astfel în favoarea toleranţei şi bunei înţelegeri religioase, dar şi împotriva actelor de provocare şi învrăjbire care ar putea ofensa majoritatea credincioasă a poporului român, şi tulbura pacea socială.

Constatăm totodată că cei care s-au opus modului în care este formulat acest articol fac parte din aceeaşi reţea minusculă şi gălăgioasă care se pretinde 'reprezentantă a întregii societăţi civile' şi care invocă permanent 'drepturile omului' ca acoperire pentru acţiuni antireligioase şi provocarea unor tensiuni artificiale, cel mai bun exemplu în acest sens fiind recentul scandal declanşat pe tema prezenţei simbolurilor religioase în şcoli.

Dorim să felicităm în mod special membrii Comisiilor care au formulat şi adoptat amendamente la art. 13 din proiectul de lege, iar ulterior au rezistat presiunilor făcute de aşa-zisa 'societate civilă' şi au dat avizul favorabil întregului text al Proiectului de lege.

Primiţi, vă rugăm, expresia celei mai înalte consideraţii.


SEMNATARI:

Asociaţia Creştin-Ortodoxă 'Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi', Bucureşti
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Bucureşti
Asociaţia Creştin-Ortodoxă 'Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi', Craiova
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români - ASCOR
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români - Basarabia
Liga Tineretului Creştin Ortodox Român
Fundaţia 'Tradiţia Românească', Bucureşti
Asociaţia 'Provita', Sibiu
Asociaţia 'Pro Vita Sf. Brâncoveanu', Vălenii de Munte
Asociaţia Provita Media, Bucureşti
Fundaţia Creştin Ortodoxă 'Pro Filiis', Piteşti
Asociaţia Filantropică Medical-Creştină 'Christiana', Bucureşti
Fundaţia 'Solidaritate şi speranţă', Iaşi - Centrul 'InfoAdolescent'
Asociatia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti
Asociaţia Scriitorilor Creştini din România, Bucureşti
Asociaţia 'Biblioteci pentru Sate', Bucureşti
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Spiritului Rural, Bucureşti
Asociaţia 'Scholar and Education Center' (SEDCENT), Bucureşti
Asociaţia Civic Media, Bucureşti
Asociaţia Altermedia, Bucureşti
Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, Bucureşti
Asociaţia Culturală 'Grigore Lese', Bucureşti
Asociaţia 'Predania', Bucureşti
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor, Bucureşti
Asociaţia 'Pro ajutor social', Bucureşti
Asociaţia pentru Prosperitate şi Dezvoltare Socială, Bucureşti

Despre PRO VITA Bucuresti

Pentru conformitate,

Bogdan Ioan Stanciu

Vicepreşedinte executiv,
Asociaţia Creştin-Ortodoxă 'Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi', Bucureşti

tel. 0722.190.685
provitabucuresti@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pro-vita/scrisoare-deschisa-catre-camera-deputatilor