"Spune DA vietii"... La "Marsul pentru viata"!

BUCURESTI - 22 martie 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Social

“Spune DA Vieţii!” este sloganul “Marşului pentru Viaţă”, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural.

 „Dacă vom accepta ca o mamă îşi poate ucide propriul copil, cum vom putea spune oamenilor să nu se ucidă între ei?" 

Maica Tereza de Calcutta, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Expresia “Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.

Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători “Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă. Cu toate acestea, “Marşul pentru Viaţă” se doreşte un eveniment civic, fără caracter confesional şi de aceea deschis persoanelor din toate cultele creştine.

Printre organizatori se află: Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Pro-vita Bucureşti, Federaţia Pro-vita Ortodoxă, Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Provita Media etc. La nivel local, cultele au anunţat susţinerea “Marşului pentru Viaţă” prin Mitropolia Banatului, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, numeroase biserici neo-protestante etc. Lista completă se află la finalul acestui comunicat.

Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel “Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată.

Ora şi locul de pornire:

    - Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47
    - Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu)
    - Satu Mare - 11.30, din faţa Muzeului Judeţean

Pentru alte detalii consultaţi blogul http://marsulpentruviata.blogspot.com sau contactaţi:

    - Bucureşti – Roxana Puiu, 0744.982.925; Bogdan Stanciu, 0728.673.673
    - Timişoara – Simona Popa, 0744.644.269; Gerda Chişărău, 0721.335.704
    - Satu Mare – Adriana Hagău, 0753.500.565, 0725.699.302

Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei, manifest pe care îl puteţi citi la adresa http://marsulpentruviata.blogspot.com

Despre PRO VITA Bucuresti

Pro-vita este o organizatie civica ce are drept scop principal apararea si afirmarea dreptului la viata pentru toate fiintele umane incepand din momentul conceptiei si pana la moartea naturala.

Taguri: socialmanifestatieprovitafamilie
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pro-vita/spune-da-vietii-la-marsul-pentru-viata